Simona Halep, suspendată 4 ani pentru dopaj. Declarațiile doctorului care i-a examinat probele
După o lungă așteptare în ancheta de dopaj, verdictul pentru Halep vine la pachet cu suspendarea sa preț de 4 ani din tenis. Campioana noastră a primit pedeapsa maximă din partea tribunalului independent, după ce a fost depistată pozitiv la Roxadustat și după ce i-au fost găsite nereguli în pașaportul biologic.
De asemenea, decizia vine la o zi după ce jucătoarea de tenis română a ieșit din WTA ca urmare a lipsei sale din circuitele de tenis feminin internațional.
„Ai crede că visezi. Suntem în plin proces de condamnare a unei femei nevinovate. Ea a pledat întotdeauna pentru un sport fără dopaj. Aceasta este o greșeală!
Având în vedere concentrația din părul ei, este imposibil ca ea să fi luat roxadustat (un produs care crește producția endogenă de eritropoietină și stimulează producția de hemoglobină și de globule roșii) în mod eficient.
Roxadustat este o substanță care abia există în Europa, nu există în Statele Unite și a fost contaminată de două ori, după cum susține ITIA. Am găsit o sursă de contaminare, dar avem alta. Vor căuta lucruri extraordinare”, a spus Jean-Claude Alvarez, citat de lequipe.fr.
Reacția Simonei Halep după ce a fost suspendată
Simona Halep a avut o primă reacție pe rețelele sociale, după ce a fost suspendată pentru 4 ani din circuit. A transmis că nu renunță la luptă și că refuză să accepte suspendarea, făcând apel la Tribuna de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Citește și:
Răspunsul Simonei Halep după ce Serena Williams a cerut trofeul pierdut în 2019
Cauzele accidentului în care a murit medicul Cornel Petreanu
„Astăzi, un tribunal din cadrul Agenției Internaționale pentru Integritate în Tenis (ITIA) a anunțat o decizie provizorie în cazul meu. Ultimul an a fost cel mai greu meci din viața mea și, din păcate, lupta mea continuă. Mi-am dedicat viața tenisului. Iau foarte în serios regulile care guvernează sportul nostru și mă mândresc cu faptul că nu am folosit niciodată, în mod conștient sau intenționat, vreo substanță interzisă. Am refuzat să accept decizia de suspendare pentru patru ani și am contestat-o potrivit prevederilor legale.
Într-o decizie de 126 de pagini, tribunalul a admis ambele acuzații aduse de ITIA - un test de urină pozitiv pentru o substanță interzisă și o încălcare a Programului de Pașaport Biologic (ABP). Reprezentanții mei și cu mine am prezentat ITIA și tribunalului dovezi convingătoare în sprijinul apărării mele și am formulat mai multe întrebări legitime cu privire la concluziile la care s-a ajuns în legătură cu dosarul ABP. Deși sunt recunoscătoare să am în sfârșit un deznodământ în fața unui tribunal, după numeroase întârzieri nefondate și cu sentimentul de a trăi în purgatoriu timp de peste un an, sunt șocată si extrem de dezamăgită de decizia acestui tribunal.
Citește și:
Adriana Bahmuțeanu și-a făcut analizele pentru a se pregăti să devină mamă
Studiu: Răspunsul imunitar după 217 vaccinări COVID
Motivul pentru care Dinu Maxer și-a făcut atâtea operații estetice
Cred într-un sport curat și, în aproape două decenii ca jucător profesionist de tenis, de-a lungul a sute de turnee și două titluri de Grand Slam, am fost supusă la peste 200 de teste de sânge și urină pentru a verifica dacă există substanțe interzise - toate au fost negative, pâna la 29 august 2022. Înaintea sezonului pe hard din 2022, la recomandarea echipei mele de încredere și a fizioterapeutului, am revizuit suplimentele nutritive. Niciunul dintre ingredientele enumerate pe aceste noi suplimente nu include substanțe interzise, însă acum știm - și tribunalul a fost de acord - cã unul dintre ele era contaminat cu roxadustat. Am fost testată aproape săptămânal după testul meu inițial pozitiv pâna in prima parte a anului 2023, toate rezultatele find negative.
În ciuda acestor dovezi, ITIA a adus o acuzatie ABP numai după ce grupul său de experți a aflat identitatea mea, ceea ce a fâcut ca doi din trei experți să își schimbe brusc opinia in favoarea acuzațiilor ITIA. ITIA s-a bazat exclusiv pe opiniile acestor experți care au analizat doar parametrii mei sanguini - care s-au menținut timp de peste 10 ani in acelasi interval. Acest grup de experți a ignorat faptul că nicio substanță interzisă nu a fost găsită vreodată în probele mele de sânge sau de urină, cu singura excepție a unui test pozitiv din 29 august pentru roxadustat, care era prezent la un nivel extrem de scăzut și care, dacă luăm în considerare testul meu negativ făcut cu trei zile înainte de testul pozitiv, ar fi putut fi cauzat doar de o expunere accidentalã la roxadustat.
Citește și:
Sfaturile unui medic pentru masa de Paște: „Moderația ar trebui să fie cheia”
Prima pastilă pentru tratarea depresie postnatală a fost aprobată
Anchete în Gorj. 170 de oameni au și permise auto, și certificate de nevăzători
Sunt profund recunoscătoare pentru sprijinul pe care I-am primit din partea familiei mele, a prietenilor si a fanilor tenisului din întreaga lume. Continui să mă antrenez și să fac tot ce-mi stă în putință pentru a-mi reabilita numele in fața acestor acuzații false si pentru a mã întoarce pe teren. Intenționez sã apelez această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv și să urmez toate căile legale de atac împotriva companiei producătoare a suplimentelor in cauză”, a transmis Simona Halep.