Testamentul Reginei Maria a României a rămas în istorie. A murit fără să-și îndeplinească dorințele

Moartea Reginei Maria a României

În data de 11 martie 1937, Regina Maria a suferit o criză hepatică ce anunța debutul unei boli crunte. Au urmat luni de investigații și analize, până să i se stabilească diagnosticul. 

„Din păcate, rezultatul analizelor a fost un dezastru pentru mine. Sunt într-adevăr bolnavă, o boală perfidă, epuizantă, care afectează ficatul și splina; pierderile de sânge, precum și reala tendință spre flebită, toate provin de la același lucru: sufăr de un soi de anemie pernicioasă, cu doar jumătate din numărul de globule roșii pe care ar trebui să-l am, și pentru această stare de sănătate nu există nimic altceva decât pat, pat, pat, pat...”, scria Regina Maria în jurnalul ei. 

De fapt, aceasta fusese diagnosticată cu o ciroză hepatică postvirală, agravată de o insuficiență cronică venoasă a membrelor inferioare. 

A urmat o perioadă de tratament sub supravegherea doctorului Ioan Mamulea. Cum boala s-a agravat, s-a hotărât trimiterea Reginei la tratament la sanatoriile din Merano și Dresda. 

Eugeniu Buhman, apropiat al lui Carol al II-lea, a emis ipoteza că Regina avea și o predispoziție genetică, pe linia ascendenței rusești.

„Boala Reginei datează de mult; la Balcic, mi se pare în 1936, a avut hemoptizie pe gură și nas. De la început au fost chemați în consultație medici străini, între alții doctorul Pembe din Italia și doctorul Eppinger din Germania. Ultimul, chemat după sfatul Arhiducesei Ileana, ar fi informat atunci pe Rege de gravitatea bolii.

Cu prilejul unei călătorii în Italia, Doamna Aretia Tătărescu a întâlnit pe doctorul Pembe, care i-a spus: „Comunicați domnului prim-minitru că Regina suferă de tuberculoza ficatului, boală care se arată rareori”. S-ar putea explica boala și prin vreo predispoziție de Regina din familia rusească. 

Bunica Reginei Maria, Împărăteasa Maria Alexandrova, soția Țarului Alexandru al II-lea, a murit de tuberculoză și tot așa și Marele Duce Moștenitor Mihai Alexandrovici. Bunica Reginei Maria era născută Prințesă de Hessa și Rhin”, credea Eugeniu Buhman.  

Boala Reginei Maria era incurabilă, iar tratamentele administrate la Merano și Dresda nu au dat rezultat. La începutul lunii iulie, suverana a decis, în pofida indicațiilor medicilor, să se întoarcă în țară. Starea ei era gravă, iar transportul îi putea fi fatal. 

„Acum au decis să încerce să mă scoată pe 14 (n.r iulie), ca să mă ducă la Sinaia, în aer de munte. S-a făcut totul ca să fiu suficient de puternică pentru a rezista transportului. De trei zile, cu mai precauții, mi s-a permis din nou să încerc să-mi folosesc picioarele. Credeam că nu mă vor putea purta, dar a fost mai puțin dezastruos decât mă așteptam”, scria Regina Maria în jurnalul său. 

Chiar și în aceste condiții grele în care se afla mama sa, Regele Carol al II-lea nu a putut să treacă peste propriul orgoliu și a refuzat să trimită un avion pentru a o transporta pe Regină înapoi în România.

Aceasta a plecat pe 15 iulie din Dresda cu trenul și trebuia să ajungă în seara de 16 iulie la Sinaia. În timpul transportului, Regina Maria a suferit o nouă hemoragie gravă, iar trenul a fost oprit pentru o zi la Cernăuți.

Trenul care a adus-o pe suverană în țară a sosit tocmai la 17 iulie, la ora 8:30, în gara din Sinaia. A doua zi, 18 iulie 1928, starea Reginei Maria s-a înrăutățit. Spre după-amiază, ea a suferit o nouă hemoragie, care i-a fost fatală.

Ce dorințe neîmplinite a avut Regina Maria a României

Regina Maria a cerut prin testament ca trupul să îi fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela Stella Maris a reședinței din Balcic. După cedarea Cadrilaterului în 1940, inima Reginei a fost mutată la Bran.

„Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului.

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată", se arată în Testament.

„Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva (Balcicul) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării", a scris Regina Maria.

„Modesta avere redusă prin greutăți nu-mi îngăduie să fac binele ce aș dori”

„Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului.

Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori", se mai arată în Testament.