Afacerea cu care Mihai Onilă și soția sa speră să dea lovitura în România
La scurt timp după reîntoarcerea la București, alături de Laura, soția lui, Mihai Onilă a pus bazele unui institut altfel. Cei doi l-au numit primul Institut de Cercetare a Sufletului O.M.U.L.
„Reîntoarcerea noastră în țară a fost deja plănuită încă de acum un an și ceva. Când spun plănuită, înseamnă că nu noi am plănuit-o, ci era deja în planul divin stabilită mutarea.
Noi doar am primit informațiile necesare despre pașii pe care să îi urmăm. Ghidarea și tot ce avem de făcut aici vin din astral. Știu, pentru cei mai mulți pare așa un SF, doar pentru acei fără cunoaștere.
Misiunea noastră în țară ne-am început-o prin acest Institut de terapii Complementare sau mai bine zis primul Institut de Cercetare a Sufletului O.M.U.L.
În cadrul acestui Institut, facem cercetări asupra sănătății și stării de bine asupra sufletului omului, practicând pe baza cercetărilor terapii de vindecare cu lumină, cu îngeri, hipnoză, bioenergie și radiestezie”, a povestit Laura Onilă pentru Click!
Pentru moment, cei doi sunt la stadiul de a face prețurile pentru toate serviciile pe care le oferă. „La masaje suntem pe punctul de a crea un site cu prețurile aferente, iar la terapii, prețul se determină în funcție de cercetarea făcută.
Citește și:
Mihai și Cătălin Zmărăndescu s-au împăcat. Au luat masa în oraș, după șase ani
Mihai Șora a murit la 106 ani. Soția celebrului filosof și eseist a anunțat decesul
Mihai Coadă s-a retras la mănăstire după ce și-a înșelat soția. „Poate i-am nenorocit viața”
Un masaj durează între 60 și 90 de minute, iar terapia constă într-o ședință care ține între 30 și 45 de minute. La terapii se presupune musai o cercetare radiestezică și o psihanaliză a clientului”, a mai adăugat Laura Onilă.
Fiica lui Mihai Onilă, ucisă de o boală incurabilă
Fiica lui Mihai Onilă, Ioana Emily Hope, a murit în noiembrie 2016, la vârsta de 10 ani, după ce a luptat cu o boală incurabilă. Medicii au descoperit că fetița avea cancer în centrul creierului, afecțiune inoperabilă, în 2012. Specialiștii le-au transmis atunci părinților să se aștepte la ce e mai rău.
Mihai și Laura Onilă au împlinit, pe 21 iulie, 3 ani de când sunt împreună. În 2022, pe 19 martie, artistul de la Axxa s-a căsătorit civil cu aleasa inimii lui.