Politic

Legea pensiilor va fi dezbătută astăzi în Camera Deputaților. Liderii PSD și PNL susțin că au găsit soluții de finanțare

schedule 20 nov. 2023, 07:54

Legea pensiilor va fi dezbătută astăzi în Camera Deputaților. Liderii PSD și PNL susțin că au găsit soluții de finanțare
Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Legea pensiilor va fi dezbătută astăzi în Comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor şi tot în cursul acestei zile va primi şi votul final în plen. Liderii PSD și PNL susțin că au găsit soluții de finanțare. Documentul, care se află în procedură de urgență, a fost adoptat săptămâna trecută de către Senat. 

Legea pensiilor intră azi pe ordinea de zi a Camerei Deputaților

Proiectul de Lege privind sistemul public de pensii (PL-x 727/2023) va fi dezbătut, luni, de către Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, dacă va fi emis la timp Raportul comisiei de specialitate.

O şedinţă a Comisiei pentru muncă este programată de la ora 10.00, în afara programului stabilit pentru comisii, în vedere emiterii unui raport pe proiectul de lege privind sistemul public de pensii. Un plen al Camerei se va desfăşura începând cu ora 16.00.

Liderii PSD și PNL spun că au găsit soluții de finanțare. Conform unor surse citate de Observator, 15 miliarde de lei vor fi alocați pentru indexarea cu 13%. Astfel, majorarea medie va fi de 23%, nu de 40%, așa cum a promis inițial Guvernul

De altfel, guvernanții se confruntă cu o problemă: sursa de finanțare nu ar acoperi și cele 10 miliarde de lei care aveau ca scop majorarea prin recalculare din luna septembrie. Cu toate acestea, guvernanții speră ca soluția să vină din digitalizarea ANAF, dar și din combaterea evaziunii fiscale.

Tensiuni în Coaliție

Senatul a adoptat, în plenul de marţi, proiectul de lege privind sistemul public de pensii, după ce comisiile de specialitate au emis raport favorabil cu amendamente admise.

Liderii senatorilor USR și AUR, Radu Mihail și Claudiu Târziu, au cerut retrimiterea la comisii a inițiativei legislative, USR a cerut pentru trei săptămâni, iar AUR măcar pentru două săptămâni, însă ambele solicitări au fost respinse de către senatori.

După votarea proiectului, reprezentanţii USR au spus că senatorii partidului au votat împotriva propunerii de lege. De asemenea, liderul senatorilor AUR Claudiu Târziu a anunțat că senatorii grupului politic s-au abținut la vot, pentru că „o mărire cât de cât e mai bună decât nimic”. Proiectul de lege privind sistemul public de pensii a fost adoptat cu 85 de voturi „pentru”, șase „împotriva” și 19 abțineri. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9764 RON
-0.00050
USD
USD: 4.65 RON
-0.01390
GBP
GBP: 5.818 RON
0.00140
HUF
HUF: 1.2774 RON
-0.00380
BGN
BGN: 2.5444 RON
-0.00030
CHF
CHF: 5.0964 RON
-0.00730
Convertor valutar

Rezultat: ---