Social

E tradițional, dar costă. Masa de Paște, fără carne de miel: Cât costă un kilogram acum

schedule 07 apr. 2023, 09:23

E tradițional, dar costă. Masa de Paște, fără carne de miel: Cât costă un kilogram acum
Foto: Captura Kanal D

Deși de pe masa de Paște, conform tradiției, carnea de miel nu ar trebui să lipsească, anul acesta pare-se că mulți români se vor lipsi de ea, din motive financiare. Kilogramul de miel costă cât două de porc. 

Paște 2023: Carnea de miel va lipsi anul acesta de pe mesele multor români

Mulți îl privesc în piețe și supermarketuri, dar prea puțini cumpără. Mielul de Paște va fi, anul acesta, doar o fantezie pe masa de sărbătoare, din cauza crizei economice.

Puțini români își pot permite să dea 40 de lei pe un kilogram de carne de miel. Mai sunt și cei care nu vor să renunțe la tradiție. Aceștia cumpără doar de gust, câteva sute de grame sau miel fără organe. 

„Vreau să vă spun: sigur pentru buzunarele românilor este un preț destul de mare. Mai mult ca sigur că vânzările vor scădea, pentru că cei care își cumpărau un miel, probabil acum își vor cumpăra jumătate și tot așa, deci scade cantitatea.
Anul acesta, costurile unui coș pentru două zile de Paște va fi cu cel puțin 60% mai mare decât valoarea de anul trecut”, a declarat Dragoș Frumosu, președinte Sindalimenta, într-o intervenție la Kanal D.

Dat fiind că mielul are un preț prohibitiv, mulți români se reorientează și cumpără carne de porc sau de pui. Un kilogram de carne de porc, fără os, costă 24 de lei, iar pieptul de pui pornește de la 25 de lei kilogramul.  

Comparativ cu anul trecut, prețul cărnii de miel s-a scumpit cu aproape 20%. Economiștii spun că este posibil să crească și mai mult pe măsură ce ne apropiem de Paște. 

Prețurile cresc de Paște: cât costă un ou sau un kilogram de brânză 

Brânza proaspătă de Sibiu va costa cel puțin 40 de lei kilogram pe Paști, aproape cât un kilogram de carne de miel, din cauza inflației. Cașul, urda și telemeaua s-au scumpit și ele. Prețurile alimentelor de bază cresc în continuare și sunt și cu 30-40% mai mari decât anul trecut pe vremea aceasta. 

„Oamenii, neavând bani...Nu știm dacă putem să cerem un preț să ne acoperim cheltuielile. Undeva în jur de 40-45 lei kilogramul de caș și telemeaua undeva la 40 de lei”, a spus Livia Voinica, producător lactate din Mărginimea Sibiului.

În ceea ce privește ouăle, însă, românii nu au scăpare. Dacă vor renunța la miel, cu siguranță măcar ouă vor cumpăra, iar prețul este cel mai mare de până acum. Dacă la poarta fermei un ou costă 65 de bani, în magazine și piețe se vinde chiar și cu 1,80 de bani.

Din 2022 și până acum, costul unui ou a crescut cu 35 - 55%. Sindicaliștii din domeniu spun că prețul oului care pleacă de la poarta fermei de în România cel mai mic din Europa.

„La poarta fermei, preţul mediu pentru un ou este cel mult 60 de bani. De ce aparte pe piaţă între 1.10 şi 1.50 ar trebui întrebaţi comercianţii. Eu cred că e şi o speculă la mijloc. În ultima perioadă, Consiliul Concurenţei face verificări în sensul ăsta”, a declarat Dragoş Frumosu, preşedinte Sindalimenta.  

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00040
USD
USD: 4.7317 RON
-0.01470
GBP
GBP: 5.9743 RON
-0.00300
HUF
HUF: 1.2106 RON
0.00410
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.3535 RON
-0.02910
Convertor valutar

Rezultat: ---