Mama Adei Galeș a avut nevoie de îngrijiri medicale
Cursa pentru ultima șansă, din cea mai recentă ediție a emisiunii America Express, a fost una plină de provocări și lungă pentru echipele care au luptat pentru locul lor în concurs. Dacă unii dintre ei s-au distrat și s-au bucurat cu adevărat de misiunile pe care le-au avut de dus la bun sfârșit, pentru alții nu a fost la fel de bine.
Ei bine, Ada Galeș și mama sa, Tony, nu doar că au ajuns pe ultimul loc și și-au la revedere de la colegii lor, dar și de la întreaga competiție, dar au și trăit un adevărat coșmar pe toată perioada zilei. Au plecat pline de încredere în cursă, au sperat că le va merge de minune, dar pe parcurs, celelalte două echipe au reușit să le-o ia în față, iar la un moment dat Tony a avut nevoie și de îngrijjiri medicale.
Fiica ei a povestit că mama sa are probleme de sănătate și că este mândră de modul cum s-a descurcat pe „Drumul Soarelui” chiar și în cele mai dificile misiuni, dar femeia avea impresia în clipa aceea că dă dovadă de slăbiciune și era furioasă pe ea că nu poate face mai mult, deși era peste puterile ei. Durerile de spate pe care le avea erau atât de mari, încât nici nu știa cum să reacționeze.
Citește și:
Ce echipă a fost eliminată de la America Express: „Îmi e atât de greu acum, pentru că...”
Certurile din cursa pentru ultima șansă, un dezavantaj pentru Mike și Iulia Albu
“Pe lângă faptul că mă durea foarte tare începusem Să mă și enervez pentru că nu pot, pentru că se vede că nu pot. Aveam senzația că arăt slăbiciune și cred că mă și enervam că e adevărat că sunt cumva incapabilă. Eram furioasă pe mine!”, a declarat Tony, la America Express.
Din fericire, lucrurile au fost în regulă, iar cu ajutorul medicului și-a revenit repede, dar ziua nu a avut un final fericit, soarele fiind roșu, iar ele eliminate chiar în ultima etapă din Ecuador când mai era un singur pas de făcut până în Argentina.