Social

Cum a ajuns Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, în atenția serviciilor. „Pionul rușilor” a încercat să preia o mină de diamante din Africa

schedule 27 dec. 2023, 09:39

Cum a ajuns Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, în atenția serviciilor. „Pionul rușilor” a încercat să preia o mină de diamante din Africa
Foto: Observatorul Prahovean

Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor din satul Tohani, județul Prahova, care a ars în ziua de Crăciun, are un trecut controversat, de la legături cu liderii clanurilor interlope, la consilier în Parlamentul României. În anii 2000, a fost personaj principal în dosarul „Portbagajul”, care a dus la decapitarea mai marilor din Poliţia Română. Bărbatul a fost numit „pionul rușilor” pentru că a încercat să preia o mină de diamante din Africa. Însă, în ultimii 10 ani, s-a concentrat pe o afacere la vedere și a transformat ferma familiei într-o pensiune. 

Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, are un trecut controversat

„De multe ori în viață mie mi-a ieşit, instinctual! Am instincte bune, am nişte instincte foarte bune! Visez noaptea ceva, ziua fac!”, spunea Cornel Dinicu. 

Instictele, dar și legăturile cu lumea interlopă, l-au ajutat pe Cornel Dinicu să ajungă mare. În 1996 era șeful bodyguarzilor din cluburile din cartierul bucureștean Regie. În 1997, a fost condamnat la patru luni de închisoare pentru amenințare și lovite, dar a fost grațiat. 

În luna ianuarie a anului 2000, a fost implicat într-un scandal care avea să scoată la lumină legăturile obscure dintre șefii Poliției și clanurile interlope: Afacerea „Porbagajul”. 

Cornel Dinicu și doi apropiați au furat 500.000 de dolari și un kilogram de aur din portbagajul mașinii interlopului Mihai Bucurenciu, cel care controla cartierul Giulești din București. 

Unul dintre locotenenţii lui Cornel Dinicu a fost răpit, sechestrat şi torturat de oamenii lui Bucurenciu ca să spună unde sunt banii. Scandalul a împărțit poliția în două, căci atunci mai mulți șefi au fost acuzați că i-ar fi cerut bani, 200.000 de dolari, luni București ca să rezolve cazul, să găsească bijuteriile și banii furați din portbagaj. Ceilalți au pornit o vânătoare ca să demonstreze legăturile colegilor cu lumea interlopă. 

La scurt timp, șeful poliției Capitalei și mai mulți ofițeri de la Crimă Organizată au fost demiși, iar foarte mulți dealeri de droguri sau infractori violenți din București au fost arestați. În schimb, banii și bijuteriile nu au mai apărut niciodată. 

Legături cu lumea politică

Cornel Dinicu a avut legături și cu lumea politică. A fost garda de corp a fostului ministru de Interne, Doru Ioan Tărăcilă, și a avut grijă de fiica politicianului, pe vremea când acesta era senator. A fost și angajat al Parlamentului, consilier la Camera Deputaților, în biroul fostului deputat Claudiu Pavelescu. Tot în acea perioadă, a fost arestat pentru deținere ilegală de arme şi muniţii. 

De asemenea, numele său a apărut în rapoartele serviiclor secrete, după ce spionii l-au urmărit până în Sierra Leone, acolo unde ar fi ajuns ca recuperator într-o afacere cu diamante. 

De zece ani, Cornel Dinicu a devenit cunoscut pentru afacerea sa din Tohani, chiar dacă pensiunea din Prahova era deținută în acte de alte persoane. În 2022, Ferma Dacilor din Tohani a avut afaceri de 5,5 milioane de lei, iar profitul s-a ridicat la aproape 2 milioane de lei. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00070
USD
USD: 4.7742 RON
-0.04250
GBP
GBP: 5.9774 RON
-0.00310
HUF
HUF: 1.2104 RON
0.00020
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.3721 RON
-0.01860
Convertor valutar

Rezultat: ---