George Tănase, atac de panică în America Express. Concurentul a trăit un coșmar: ”Am început să mă sufoc”
George Tănase a avut un atac de panică în America Express, din cauza faptului că el și Ionuț Rusu nu s-au descurcat prea bine la autostop. A simțit că va ceda, iar după ce și-a revenit a explicat prin ce a trecut în acele clipe, în care s-a așezat pe marginea drumului.
George Tănase, atac de panică în America Express
Echipa formată din George Tănase și Ionuț Rosu este, de regulă, cea care are mereu glumele la ea, dar faptul că în cea mai recentă ediție a emisiunii America Express, concurenții nu au avut noroc la autostop i-a dezavantajat. Aceștia își doreau foarte mult să găsească o mașină care să îi ajute să ajungă mai repede la următoarea misiune, dar nimeni nu oprea nici măcar să îi asculte, lucru care i-a scos din sărite.
George Tănase a avut cel mai mult de suferit, stresul și oboseala prin care treceau în fiecare zi spunându-și cuvântul și în cazul lui. Acesta a simțit, la un moment dat, că nu mai poate și s-a așezat pe marginea drumului. În prima parte, el a simțit o durere de cap insuportabilă și una în piept, sub forma unor înțepături.
Deși colegul și prietenul lui, Ionuț Rusu, a încercat să îl ajute, nu a putut face mare lucru pentru el. Nu mai avea aer, simțea că se sufocă și a avut nevoie de câteva minute bune pentru a se liniști. Ceea ce l-a adus în starea aceea a fost legată de faptul că niciun șofer nu oprea și că nici măcar nu li se dăde șansa de a-și spune povestea, așa cum se întâmpla de fiecare dată.
Citește și:
> Ce echipă a fost eliminată de la America Express: „Îmi e atât de greu acum, pentru că...”
> Cine este George Tănase de la America Express. Comedianul imită perfect 50 de voci
> Sânziana Negru, mesaj pentru Ionuț Rusu și George Tănase după eliminare
Starea de anxietate și atacul de panică au trecut repede, și-au continuat cursa, dar au pierdut timp și nu au reușit să se claseze pe primul lor.
„Mă doare capul de mor! La un moment am început să simt în piept o durere, ca niște înțepături. Am început să simt că nu mai am aer și să nu mai văd bine. Nu știu ce a fost cu mine, am început să mă sufoc, cred că de supărare. Nu reușeam nici să ne spunem povestea unor oameni. Oamenii de aici erau mega reticenți, ne era foarte greu. Nu am fost niciodată așa. S-au adunat multe anxietăți, supărări. Sunt trist”, a povestit George Tănase, în America Express.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.