Oana Roman, despre despărțirea de Marius Elisei
Oana Roman este o femeie singură de ceva vreme, dar nu regretă absolut nimic din ceea ce s-a întâmplat, singurul lucru pe care l-ar vrea ar fi ca fostul ei partener de viață să se implice mai mult în creșterea fiicei sale, mai ales din punct de vedere financiar.
Multă lume s-a mirat că fiica lui Petre Roman și Marius Elisei au decis să se separe, fiindcă relația lor era una frumoasă, în care nu existau prea mult probleme sau, cel puțin, pe care nu le afișau. După ce au decis să divorțeze și au stat câteva luni departe unul de celălalt, s-au împăcat, iar cea mai fericită în acest caz a fost Isa, fiica lor, care a suferit enorm în clipa în care părinții ei au luat această decizie dureroasă.
De curând, Oana Roman a făcut o sesiune de întrebări și răspunsuri pe Instagram, ocazie cu care oamenii au rugat-o să dea mai multe detalii despre separarea de fostul ei soț. Vedeta a zis că a știut dinainte că trebuie să pună stop pentru totdeauna, pentru că nu mai merita, dar cu toate acestea a mai încercat. Toate încercările sale au fost în zadar, iar acum este fericită și se ocupă de creșterea fiicei sale pe care o iubește și de care este foarte mândră.
Citește și:
Mioara Roman a fost operată. Oana Roman, noi detalii despre starea mamei sale
Oana Roman, noi informații despre starea de sănătate a Mioarei Roman
Influenceri păcăliți să promoveze un produs care nu există, de la o instituție inventată
„Eu am știut de mult că nu mai merită și totuși am mai încercat, știind că încerc degeaba, pentru că nu se mai putea. Cum am știut ce să fac? Pur și simplu am știut că trebuie să pun stop definitiv și pentru totdeauna și asta a însemnat să-mi fac un plan prin care să reușesc să scap definitiv. Am știut că nu voi scăpa decât dacă voi pune bariere, voi spune nu și mă voi izola complet de cealaltă persoană, astfel încât să o determin să plece de bună voie, la un moment dat. Știam că nu va pleca de bunăvoie, decât dacă va găsi o altă victimă. Până la urmă, lucrul ăsta s-a întâmplat și asta mi-a adus mie o mare liniște și o mare bucurie, dar a fost un proces lung”, a
Toate încercările sale au fost în zadar, iar acum este fericită și se ocupă de creșterea fiicei sale pe care o iubește și de care este foarte mândră.
Citește și:
Oana Roman, despre o eventuală împăcare cu Marius Elisei
Oana Lis, primele declarații după ce soțul ei s-a prăbușit în casă. A chemat pompierii
Oana Roman și Ana Morodan, păcălite cu „Brânza Regelui”. Reacția lui Mircea Badea
„Isa este foarte bine pentru că este foarte iubită, pentru că i se întâmplă lucruri frumoase, pentru că trăiește într-un mediu liniștit, fără conflicte, fără certuri, fără discuții, pentru că avem prieteni, pentru că ieșim, pentru că mergem în vacanțe, pentru că are colegi buni și pentru că din toate aceste puncte de vedere îi este foarte bine”, a mai povestit vedeta.