Ce relație are mama lui Smiley cu nora sa
Ioana Maria, mama lui Smiley, nu a avut cum să lipsească de la nunta fiului ei cu Gina Pistol. Femeia a fost și ea emoționată, văzându-și fiul mergând în fața altarului alături de aleasa inimii sale. Femeia nu le-a fost alături doar la marele eveniment, ci de fiecare dată când au avut nevoie de ea și de ajutorul ei, ea fiind cea care în mare parte se ocupă de îngrijirea lui Josephine, când părinții micuței sunt ocupați.
Încă de pe vremea când era copil la rândul lui, Smiley a avut parte de susținere din partea părinților care au avut grijă să aibă parte de o copilărie fericită, să nu ducă lipsă de nimic, dar mai ales să fie fericit. De asemenea, atât mama lui, cât și tatăl cântărețului l-au susținut, când a venit vorba de cariela lui muzicală și l-au încurajat să meargă pe acest drum, iar acum este unul dintre cei mari artiști de la noi din țară, dar nu ar fi reușit să facă nimic fără aceștia. Faptul că acum are și el o familie la rândul lui nu poate decât să le aducă zâmbetul pe buze celor care l-au crescut.
Citește și:
Rolul de părinte îi dă mari bătăi de cap Ginei Pistol
De ce nu angajează, de fapt, Smiley și Gina Pistol o bonă
Gina Pistol și Smiley, vacanță în Londra. Ce își dorește Josephine cadou
Ei bine, mulți au fost curioși să afle care este părerea sinceră pe care mama cântărețului, Ioana Maria o are despre partenera de viață a fiului ei, iar femeia a început prin a spune că unul dintre regretele pe care le are în ceea ce o privește pe nora ei este legat de faptul că aceasta nu locuiește alături de ei. De asemenea, a precizat că deocamdată se înțeleg destul de bine și își dorește să fie mamă și fiică, pentru că ține enorm la ea, mai ales datorită faptului că i-a dăruit o nepoțică pe care o iubește din tot sufletul ei.
„Nora mea, din păcate, o iubesc așa cum este, nu trăiește cu noi, ca să pot să fac mărturisiri de genul acesta. Deocamdată, ne înțelegem foarte bine și îmi doresc să fim mamă și fiică. (…) Sunt o bunică care și-a dorit foarte mult o nepoțică, după doi băieți. A venit îngerul nostru în familie, prințesa noastră. suntem fericiți”, a zis mama lui Smiley, potrivit unica.ro.