Educație

Peste 8.500 de elevi repetenți cu burse de merit. Care sunt explicațiile Ministerului Educației

schedule 02 nov. 2023, 08:51

Peste 8.500 de elevi repetenți cu burse de merit. Care sunt explicațiile Ministerului Educației
Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Peste 8.500 de elevi repetenţi din toată ţara primesc burse de merit de la stat, lunar, în valoare de 450 de lei, pentru rezultate deosebite la școală. Anunțul făcut miercuri de Ministerul Educației a adus revoltă în rândul părinților și profesorilor. Chiar și premierul a fost șocat de veste. Află care sunt cele mai mici medii cu burse de merit. 

Peste 8.500 de elevi repetenți iau burse de merit de 450 de lei

Cele mai mici medii se încadrează între 1 și 2. 158 de elevi din România au primit bursă luna trecută pentru rezultate deosebite la școală. Încă 700 aveau media cuprinsă între 2 și 3 și alți aproape 2.500 de elevi au luat această bursă deși aveau medii cuprinse într 3 și 4. Un număr mult mai mare, peste 5.200, au primit bani pentru că aveau medii cuprinse într 4 și 5. 

Rezultatele publicate pe 1 noiembrie de Ministerul Educației au stârnit revolta profesorilor, părinților, dar mai ales a elevilor care au cu adevărat rezultate deosebite la învățătură.

În plus, premierul Marcel Ciolacu a menționat că o astfel de situație este inadmisibilă și cere ministerului să găsească o soluție pentru a schimba aceste criterii. Practic, în prezent iau bursă de merit primii 30% dintre elevii fiecărei clase.

Așa se face că există situaţii, mai ales în liceele de top din ţară unde elevi cu medii peste 9 nu iau bursă de merit, pentru că nu se încadrează în primii 30% din clasă. Bursa este de 450 de lei pe lună şi se acordă tot anul în funcţie de media de anul trecut. 

Pe de altă parte, Ministerul Educației transmite că orice medie e un progres, dar susține că va căuta o variantă pentru a schimba totuși această, considerată de mulți, inechitate. 

Ministerul Educației cere explicații pentru meditații

Documentul pus în consultare publică de Ministerul Educaţiei cere tuturor profesorilor ca până la data de 31 decembrie să depună declarația de interese care să cuprindă activitățile de predare, cât și cele de pregătire și meditații.

Adică să noteze școala în care este înmatriculat copilul meditat și data de la care a început pregătirea. Profesorii sunt revoltați. Codul de etică interzice profesorilor încă din anul 2017 meditațiile cu elevii de la clasă. Realitatea, însă, contrazice legea. 

Cei mai populari profesori care pregătesc elevii în grup pentru examenele naționale încasează în jur de 2.000 de lei pe zi din meditații. În cazul orelor de pregătire pentru facultate, veniturile pot ajunge chiar la 5.000 de lei pe zi. Prea puțini declară banii și la Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Proiectul este în consultare publică până pe 4 noiembrie și ar urma să intre în vigoare de anul viitor.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00070
USD
USD: 4.7742 RON
-0.04250
GBP
GBP: 5.9774 RON
-0.00310
HUF
HUF: 1.2104 RON
0.00020
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.3721 RON
-0.01860
Convertor valutar

Rezultat: ---