Iohannis participă la reuniunea Consiliului European și la Summitul Euro la Bruxelles
Anunțul a fost făcut de Administraţia Prezidenţială, care a transmis că reuniunea Consiliului European va începe cu un dejun de lucru cu secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres. În cadrul acestuia, oficialii vor discuta despre situaţia din Ucraina, mai ales despre securitatea alimentară şi procesul de reconstrucţie, schimbările climatice şi demersurile în vederea îndeplinirii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.
În timpul sesiunilor de lucru, liderii din Europa vor dezbate subiectele legate de situația actuală din Ucraina, în special menţinerea sprijinului în domeniul militar potrivit ultimei decizii de a facilita furnizarea de muniţie.
Pe agenda discuțiilor se mai află și măsurile de asigurare a competitivităţii UE pe termen îndelungat şi de consolidare a Pieţei Unice, la 30 de ani de existenţă. Situaţia în domeniul energiei este un alt subiect important care va fi abordat. Discuția va pune accent pe măsurile de pregătire pentru următorul sezon rece şi avansarea propunerii de reformă a pieţei energiei electrice.
Citește și:
Președintele Consiliului European vine astăzi în România
Președintele Iohannis la summituri în Bruxelles
Cât au costat cele 34 de vizite în străinătate ale președintelui Klaus Iohannis
Subiecte pe agenda discuțiilor la Summit Euro
De asemenea, este prevăzută și o informare din partea Comisiei Europene cu privire la progresul în implementarea Concluziilor Consiliului European din luna februarie referitoare la migraţie. Administraţia Prezidenţială a menționat că aici o contribuţie importantă o are proiectul pilot aprobat de curând de România cu Comisia Europeană pentru scopul de a valorifica bunele practici la frontiera cu Serbia.
Liderii europeni vor aduce în discuție și ultimele evoluţii în domeniul relaţiilor externe, precum sprijinul pentru Turcia şi Siria în urma cutremurelor care au afectat cele două ţări, situaţia din Belarus, evoluţiile recente în Dialogul Belgrad – Priştina facilitat de UE şi agrearea „Acordului Windsor” între Uniunea Europeană şi Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.
Citește și:
Iohannis și Burduja despre sprijin pentru Ucraina la Bruxelles
Președintele Iohannis la Consiliul European extraordinar
Klaus Iohannis susține securitatea Mării Negre la Consiliul European
În ceea ce privește Summitului Euro în format extins, aici se va discuta despre situația economică din UE şi coordonarea politicilor în domeniu, cu scopul de a creşte rezilienţa economiilor europene. Totodată, liderii europeni vor mai discuta și despre avansarea Uniunii pieţelor de capital, dar şi finalizarea Uniunii Bancare.