Klaus Iohannis va participa la ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea
Vineri, 5 mai, președintele României, Klaus Iohannis va fi prezent la Palatul Buckingham, începând cu ora 19, la recepția oferită de Majestatea Sa Regele Charles al III-lea șefilor de delegații.
Sâmbătă, 6 mai, liderul de la București va participa la Westminster Abbey, la ceremonia încoronării Majestății Sale Regele Charles al III-lea și a Reginei Camilla, a anunțat Administrația Prezidențială.
Regele Charles al III-lea va fi încoronat sâmbătă
Charles, fiul Reginei Elisabeta a II-a, în vârstă de 74 de ani, va fi încoronat în cadrul unei ceremonii spectaculoase în care va purta și îi vor fi înmânate obiectele vestimentare de gală încărcate de simbolism religios şi istoric.
Piesele istorice precum coroanele şi sceptrele sunt vechi de secole și au fost transmise din generație în generație. Regele Charles va refolosi unele ţinute care au fost utilizate la ceremoniile de încoronare încă din anul 1821 ”în interesul sustenabilităţii şi al eficienţei”, a precizat luni Palatul Buckingham.
Citește și:
Klaus Iohannis, împreună cu soția sa, participă la încoronarea Regelui Charles al III-lea
Zelenski participă la Summitul european din Republica Moldova
VIDEO Momentul în care un bărbat din Tanzania se aruncă în apă cu tabloul lui Klaus Iohannis
Printre piesele vestimentare care vor fi refolosite se numără mănuşa pentru încoronare, confecţionată pentru bunicul lui Charles, George al VI-lea.