Social

Podul de la Brăila se inaugurează astăzi. Cel mai lung pod suspendat din România a costat 363 de milioane de euro

schedule 06 iul. 2023, 08:51

Podul de la Brăila se inaugurează astăzi. Cel mai lung pod suspendat din România a costat 363 de milioane de euro
Daniel Chetroni / Shutterstock

Podul suspendat de la Brăila urmează să fie inaugurat joi, 6 iulie 2023. Acesta este cel mai scump obiectiv de infrastructură care a fost construit în România în ultimii 30 de ani. Circulația va fi deschisă începând de azi, de la ora 13.00. La eveniment va participa și președintele Klaus Iohannis.

Se inaugurează podul suspendat de la Brăila

Podul suspendat de la Brăila urmează să fie inaugurat astăzi, 6 iulie 2023, în cadrul unei ceremonii care va începe la ora 10.45. Potrivit programului, la eveniment vor participa mai mulți oficiali români, printre care Klaus Iohannis, președintele României, Marcel Ciolacu, premierul României, Nicolae Ciucă, președintele Senatului, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Adina Vălean, comisarul european pentru Transport, dar și reprezentanți ai ambasadelor și guvernelor Italiei și Japoniei, țările din care fac parte constructorii principali ai podului.

Podul face legătura între județele Brăila și Tulcea, însă asigură și legătura dintre provinciile Muntenia, Dobrogea și Moldova. Traversarea Dunării va fi gratuită în primii ani, iar în primă fază circulația rutieră va fi permisă doar ziua, pentru ca muncitorii să poată demonta schelele pe timpul nopții.

Podul de la Brăila este cel mai lung pod suspendat din România și al treilea pod din Europa ca dimensiune. Totodată, construcția este cea mai înaltă din România și cea mai scumpă lucrare de infrastructură care a fost realizată în ultimii 30 de ani. Construcția podului a costat în jur de 363 de milioane de euro, iar banii au fost alocați din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Golden Gate de România

Podul suspendat de la Brăila are o lungime de peste 1,9 kilometri şi conţine în jur de 81.000 de kilometri de fir de oţel. Tablierul metalic este alcătuit din 86 de segmente cu o greutate totală de 20.800 de tone. În ceea ce privește partea tehnică, podul are două benzi pe sens, trotuare și o lungime de 1,9 kilometri. 

„Supranumit «Golden Gate» al României, Podul suspendat peste Dunăre a atins noi înălţimi, distanţa dintre cei doi piloni înalţi de 192,64m, cunoscută şi ca deschiderea centrală, este de 1.120,00m. Această minune inginerească a României are o lungime totală de 1.974,00 m”, a mai precizat CNAIR.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a decis în data de 27 mai 2019 să încheie Contractul de Finanţare pentru proiectul „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila", pentru acordarea finanţarii nerambursabile alocată prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020.

„Obiectivul general al proiectului este de a contribui la dezvoltarea Dobrogei prin asigurarea unei legături moderne cu coridorul de conectivitate naţional 3 (Bucureşti-Moldova), precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de tranzit pentru traficul internaţional către Bulgaria şi Turcia. Noua legătură va reduce timpul de călătorie, costurile de funcţionare ale vehiculelor şi expunerea populaţiei la poluarea aerului şi a zgomotului şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru locuitorii de-a lungul căilor de acces la Dunăre având ca puncte de trecere în Brăila şi Galaţi”, arată CNAIR.



SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9765 RON
-0.00020
USD
USD: 4.6373 RON
0.00130
GBP
GBP: 5.8018 RON
0.00490
HUF
HUF: 1.2662 RON
0.00090
BGN
BGN: 2.5444 RON
CHF
CHF: 5.0832 RON
0.00110
Convertor valutar

Rezultat: ---