Adrian Minune, pe punctul de a-și pierde viața
Adrian Minune a avut parte de una dintre cele mai grele încercări din viața sa, în urmă cu șase luni, când a ajuns pe mâna medicilor din Turcia, unde a suferit o intervenție chirurgicală destul de complicată de pe urma căreia credea că nu va scăpa cu viață, dar a primit o a doua șansă și crede că lucrul acesta s-a întâmplat doar cu ajutorul lui Dumnezeu, pe care l-a simțit aproape în tot acest timp.
De asemenea, a zis că a mai avut câteva probleme legate de sănătate și recent, doar că a preferat să nu își amintească de acele momente din viața sa și nici nu a dat prea multe detalii despre ceea ce s-a întâmplat, fiind un moment mult prea greu de îndurat atât pentru el, cât și pentru familia sa. Cel mai important pentru el este faptul că acum este în afara oricărui pericol, că poate susține concerte și poate fi alături de familia lui pe care o iubește nespus.
Citește și:
Adrian Minune, primele declarații după ce a ajuns în spital. Care este starea lui
Lansarea platformei AgainstData.com, pentru protejarea datelor personale și a siguranței din online
Am câștigat pe teren, dar am pierdut în tribune. Prima reacție a liderului Uniți sub Tricolor
„Mai mult decât Dumnezeu nu se poate altceva. Ne-a ajutat în cele mai multe clipe, în cele mai grele clipe! Și eu, cât de curând, acum o lună și vreo 2 zile, o lună și o săptămână, am avut o problemă dar nu aș vrea să vorbesc pentru că eu am fost în Turcia și am făcut o intervenție și mi-a dăunat mai târziu, peste 6 luni de zile, chiar am fost și la televizor…și nu vreau să vorbesc de nimeni, deloc. A fost ok, mi-am revenit, era să dau colțul pe bune dar sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu. După ce am ieșit din spital am fost în Marbella, ne-am simțit bine, vacanță, frumos! Ieri am fost la pește, a fost și Sofi (n.r.: nepoata, fiica lui Karmen), a prins doi pești…”, a declarat Adrian Minune, în emisiunea moderată de Cristi Brancu.
Adrian Minune a renăscut și a renunțat la viciile sale pentru sănătatea sa și nici nu mai pierde nopțile în felul în care o făcea înainte. Această întâmplare nefericită din viața l-a făcut să realizeze faptul că sănătatea este pe primul loc și vrea să pună un mai mare accent pe acest lucru, deoarece nu vrea să se repete coșmarul prin care a trecut.
Citește și:
Autorităţile au încheiat căutările presupusei drone din Galaţi, fără niciun rezultat
Condamnare de 15 ani pentru uciderea unei prietene
Mesaj RO-Alert în Galaţi, în urma bombardamentele din portul Reni
„De o lună și ceva Dumnezeu mi-a dat o nouă viață. M-am reinventat, am renăscut! Am terminat cu alte vicii, adică cu băutura, cu șprițurile, să stau până mai târziu. Stau lângă copiii mei mult mai mult. Mă trezesc la 7 dimineața, chiar dacă vin la 5. Eu până la ora 12 am făcut foarte multe chestii care pentru mine până acum au fost niște gusturi negustate! Niște specialități pe care eu încă nu am pus mâna pe ele. Acum le gust și îmi place.
Când mă uit pe geam și văd că nu e lumină parcă îmi pare rău. Când s-a crăpat de zi, eu deja am făcut duș. M-am tras la față, sunt frumos, am scos piese noi. Am o poftă de viață încât nici nu îți închipui!”, a mai povestit cântărețul de manele.