Irina Fodor, după ce una dintre echipe a ajuns înaintea sa la imunitate
Irina Fodor este prezentatoarea emisiunii America Express și chiar dacă pentru ea nu este la fel de complicat cum este pentru cele nouă echipe, a avut parte de niște provocări demne de ținut minte, pe ”Drumul Aurului”. Partenera de viață a lui Răzvan Fodor s-a bucurat din plin de experiența acestui sezon și nu va uita niciodată prin ce a trecut, mai ales că locurile în care au ajuns nu erau deloc unele sigure, având în permanență nevoie de securitate.
Încă din prima ediție, toată lumea a fost instruită cum să reacționeze într-o situație critică, motiv pentru care frica a început să fie mai intensă, doar că din fericire niciunul dintre ei nu a pățit nimic.
O altă situație pe care Irina Fodor a trăit-o a fost cea în care una dintre echipe a ajuns înaintea sa, într-un joc pentru imunitate și a fost pentru prima dată când i s-a întâmplat lucrul acesta, în toate sezoanele. Vedeta a fost de-a dreptul impresionată de echipele care au acceptat să participe anul acesta la America Express, echipe pe care le-a descris ca fiind cele mai rapide de până acum. În spirit de glumă, prezentatoarea competiției de la Antena 1 a spus că totul s-a terminat cu o tăiere de salariu.
Citește și:
Aris și Alexia Eram, penalizați pentru că au încălcat o regulă în America Express
Romică Țociu, nervos pe Aris în America Express. Schimb de replici dur între aceștia
Ce echipă a câștigat imunitatea în cea de-a șasea etapă de la America Express
Irina Fodor a vorbit despre acest moment, direct pe pagina de Facebook a emisiunii, ceea ce i-a încântat pe fanii care sunt foarte curioși să afle de fiecare dată detalii semnificative din spatele camerelor de filmat, acestea fiind niște secvențe pe care nu le vor vedea pe micile ecrane.
„Sunt cei mai aprigi și rapizi concurenți în acest sezon. N-am mai văzut așa ceva, garantez. Este prima dată când o echipă ajunge înaintea mea la imunitate. Șoc! Tăiere de salariu, tot tacâmul!”, a povestit Irina Fodor, pe Facebook.