Showbiz

Elena Gheorghe, mesaj de susținere pentru Ana Morodan. Adelina Pestrițu a avut și ea ceva de zis: „E omenesc să greșim”

schedule 30 mar. 2023, 12:08

Elena Gheorghe, mesaj de susținere pentru Ana Morodan. Adelina Pestrițu a avut și ea ceva de zis: „E omenesc să greșim”
Sursa foto: Instagram Elena Gheorghe

Elena Gheorghe i-a transmis un mesaj de susținere Anei Morodan, în dreptul postării pe care vedeta a făcut-o pentru fanii ei de pe rețelele sociale, pe care simte că i-a dezamăgit enorm zilele acestea. În urmă cu două seri, „Contesa digitală” a fost prinsă de oamenii legii conducând fără permis și sub influența băuturilor alcoolice și se pare că și după ce ar fi consumat substanțe interzise.

Elena Gheorghe, mesaj pentru „Contesa digitală”

Ana Morodan trece prin niște moment foarte complicată, după ce s-a ales cu trei dosare penale fiind, de asemenea, cercetată sub control judiciar. La doar câteva ore după ce a condus fără permis, a lovit două mașini în încercarea sa de a fugi de oamenii legi, dar și sub influența alcoolului și a unor substanțe interzise, pe care a negat că le-ar fi consumat, fiind vorba după cum a zis ea despre niște pastile pe care nu le consumă fără o rețetă din partea medicului.

În aceste clipe grele din viața sa, Ana Morodan se bucură, totuși, de susținere din partea oamenilor dragi. Una dintre vedetele care au simțit nevoia să îi arate că îi sunt aproape, chiar și acum când viața o pune serios la încercare, este Elena Gheorghe. Cântăreața a afirmat că e omenesc să greșească, singurul care este de păcat fiind, din punctul ei de vedere, Dumnezeu. I-a zis că are nevoie de multă iubire, că depresia înseamnă neiubire, iar că ea este acolo pentru a o îmbrățișa, chiar dacă virtual, pentru că vrea să își revină cât mai repede cu putință.

"E omenesc să greșim, numai cel ce nu a greșit niciodată poate judeca, iar acela încă nu există pe Pământ. Doar Dumnezeu e fără de păcat, El să ne ierte și să ne binecuvânteze pe toți. Ana ai nevoie de multă iubire, depresia înseamnă în primul rând neiubire. Sunt aici să te îmbrățișez chiar și virtual ca să te faci bine, exact ca în acel loc în Africa, acolo unde oamenii au înțeles că cel care greșește de fapt nu se iubește, nu mai e bine cu el și are nevoie doar de dragoste.", a scris Elena Gheorghe în comentarii.


„Toti oamenii gresesc. Capul sus!”, a fost comentariul Adelinei Pestrițu.

Adelina Pestrițu a decis să îi arate și ea colegei sale de breaslă faptul că îi este alături și că o înțelege foarte bine. Bruneta i-a zis Anei Morodan că ar trebui să țină capus sus, pentru că toți oamenii greșesc, ceea ce a atras și mai multe comentarii venite din partea urmăritorilor influenceriței. Unii sunt de părere că blondina nu ar trebui apărată și nici iertată pentru fapta sa și nu s-au temut să afirme lucrurile acestea.


SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9763 RON
-0.00020
USD
USD: 4.6386 RON
0.01810
GBP
GBP: 5.8067 RON
-0.01890
HUF
HUF: 1.2671 RON
-0.00220
BGN
BGN: 2.5444 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.0843 RON
0.00950
Convertor valutar

Rezultat: ---