Social

Dosarul 10 August. 16 jandarmi, inclusiv foştii şefi din Jandarmerie, trimiși în judecată după 5 ani

schedule 08 aug. 2023, 10:50

Dosarul 10 August. 16 jandarmi, inclusiv foştii şefi din Jandarmerie, trimiși în judecată după 5 ani
Foto: Recorder

16 jandarmi, inclusiv persoane din conducerea Jandarmeriei, au fost trimiși în judecată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casațieși Justiție, în „Dosarul 10 august”. Procurorii susțin că aceștia ar fi acționat nu doar împotriva persoanelor care se manifestau violent, ci și împotriva manifestanților pașnici. Peste 300 de participanți la uriașul protest cer daune morale și materiale în acest caz.

Dosarul 10 August. 16 jandarmi, inclusiv foştii şefi din Jandarmerie Laurenţiu Cazan, Sebastian Cucoş şi Cătălin Sindile, trimişi în judecată după 5 ani

16 jandarmi, inclusiv fosta conducere a Jandarmeriei Române, au fost trimiși în judecată în „Dosarul 10 august”, după 5 ani de la violențele de la protestul diasporei din 10 august 2018. Peste 300 de participanți la uriașul protest cer daune morale și materiale în acest caz.

Informații de la Parchetul General: 

Potrivit procurorilor, „în data de 10 august 2018, la ora 23.11, cu ocazia mitingului de protest ce a avut loc în Piața Victoriei din municipiul București, col. CAZAN LAURENȚIU VALENTIN, în calitate de comandant al acțiunii, precum și inculpații CUCOȘ GHEORGHE SEBASTIAN, și SINDILE IONUȚ CĂTĂLIN, în calitate de coordonatori ai aceleiași acțiuni, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și au ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispozițiilor legale, intervenția în forță în vederea dispersării întregii mase de protestatari prezente în Piața Victoriei (aproximativ 30.000 persoane), intervenție pe care ulterior au și condus-o”.

„Faptele inculpaților au avut drept consecințe îngrădirea libertății de întrunire și a dreptului la integritate fizică și psihică a manifestanților prezenți în Piața Victoriei, drepturi fundamentale prevăzute de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), precum și provocarea de suferințe fizice sau leziuni ce au necesitat între 1 și 50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare unui număr de 433 de persoane”, arată comunicatul Ministerului Public.

Procuroii mai spun că „intervenția în forță a jandarmilor s-a făcut cu încălcarea principiilor necesității, gradualității și proporționalității, principii consacrate de reglementările legale în materie și reflectate în jurisprudența CEDO. Astfel, s-a reținut că jandarmii au acționat nu doar împotriva împotriva persoanelor care se manifestau violent, în vederea izolării acestora și aplicării măsurilor legale, ci și împotriva manifestanților pașnici, care constituiau marea majoritate a protestatarilor.

În mod concret, cercetările efectuate au stabilit că militarii jandarmi au folosit cu ocazia executării misiunii respective un număr total de 63 grenade de mână cu efect acustic, 489 de grenade de mână cu efect iritant lacrimogen, 316 cartușe de calibru 38 mm. și 40 mm., de asemenea cu efect iritant lacrimogen, 8 pulverizatoare de capacitate mărită și 168 pulverizatoare de mână”.

„În ceea ce-l privește pe inculpatul col. CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, cercetările efectuate în cauză au stabilit că, la data de 11 august 2018, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a întocmit un raport de acțiune preliminar, în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că a menționat că prefectul municipiului București ar fi aprobat intervenția în forță a militarilor jandarmi asupra demonstranților adunați în Piața Victoriei”, arată Ministerul Public.
„În privința celorlalți inculpați, din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul dispozitivului de asigurare și restabilire a ordinii publice din Piața Victoriei, distinct de ordinul de intervenție în forță dat de către primii trei inculpați menționați anterior, au înlesnit utilizarea forţei fizice și mijloacelor tehnice din dotare sau le-au folosit împotriva unor protestatari în mod nejustificat, cauzându-le acestora suferințe fizice și/sau leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare între 1 și 50 zile de îngrijiri medicale”, mai spun procurorii.

În acest dosar „s-au dispus și soluții de clasare, două disjungeri față de doi inculpați, cu care s-au încheiat ulterior două acorduri de recunoaștere a vinovăției sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, precum și alte disjungeri în vederea identificării unor jandarmi cu privire la care, din cercetările efectuate, au rezultat indicii referitoare la săvârșirea unor fapte de natură penală”, se mai arată în comunicat.

Procurorii militari au dispus introducerea în procesul penal, în calitate de părți responsabile civilmente, a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.

Persoanele trimise în judecată:

  • inculpatul col. CAZAN LAURENȚIU VALENTIN, la data faptelor adjunct al directorului general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București (DGJMB), în prezent ofiţer în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual;
  • inculpatul col. (r) CUCOȘ GHEORGHE SEBASTIAN, la data faptelor inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu;
  • inculpatul col. (r) SINDILE IONUȚ CĂTĂLIN, la data faptelor prim-adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu;
  • inculpatul col. (r) CIOBANU LAURENȚIU CRISTIAN, la data faptelor comandant de batalion în cadrul DGJMB, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă şi o infracţiune de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul col. POPESCU CĂTĂLIN RĂZVAN, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă aflate în concurs real;
  • inculpatul col. ZĂVOIANU MARIAN ION, ofițer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă;
  • inculpatul lt.col. DUMITRU ADRIAN COSTEL, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă şi trei infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul mr. MOLDOVEANU LUCA FLORIN, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul cpt. MIHAI MARIUS DANIEL, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul plt. adj. (r) BELECCIU ALIN, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă;
  • inculpatul plt. maj. BÎRSAN MARIAN CRISTIAN, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul plt. adj. BOLAT CRISTIAN, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă;
  • inculpatul plt. adj. şef BUZATU GEORGE, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul plt. adj. CARMOCANU FLOREA, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul plt. adj. şef (r) CUSTRIN BARDAHAN PAVEL, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă;
  • inculpatul plt. maj. (r) ZAMFIR GEORGE CONSTANTIN, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă.


SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9764 RON
-0.00050
USD
USD: 4.65 RON
-0.01390
GBP
GBP: 5.818 RON
0.00140
HUF
HUF: 1.2774 RON
-0.00380
BGN
BGN: 2.5444 RON
-0.00030
CHF
CHF: 5.0964 RON
-0.00730
Convertor valutar

Rezultat: ---