Sebastian Dobrincu, despre renunțarea la Imperiul Leilor
Sebastian Dobrincu era unul dintre antreprenorii de la Imperiul Leilor, iar după părerea fanilor emisiunii, acesta se descurca de minune. Din nefericire pentru cei care sperau să îl vadă pe micile ecrane în următorul sezon, el le-a dat o veste proastă și anume că a fost nevoit să renunțe la proiect, dar nu înainte de a le spune și de ce anume a luat această decizie deloc ușoară.
În ultima vreme, are foarte, foarte multe lucruri de făcut și simte că nu mai face față, așa că a fost nevoit să ia anumite decizii pentru a se descurca. Sebastian Dobrincu a povestit că este foarte ocupat și că nu mai face diferența dintre viața personală și cea profesională, mai ales de când și-a deschis o companie în domeniul AI care îl pasionează și unde lucrează cu drag, dar care necesită mult timp. Își pierde zilele și nopțile muncind, dar nu regretă nimic, fiindcă este conștient că la final eforturile sale vor fi răsplătite pe măsură. De asemenea, are și foarte mult de învățat și crede că aceste lucruri sunt importante acum, când încă este tânăr.
Citește și:
Actorul Sebastian Papaiani, viață tulbure. Fiul a fugit de el
De ce a renunțat Oase la America Express 2024: „Nu m-am certat cu nimeni de la Antena 1”
„Viața mea personală și profesională o să fie cam una și aceeași: foarte ocupată. Am început o companie nouă în domeniul de inteligență artificială, care îmi mănâncă și zilele, și nopțile. Din păcate, o să învăț și vara asta, însă mă consolez cu gândul că sunt tânăr și am timp să petrec mai încolo în viață și că acum bat fierul cât e cald”, a declarat Sebastian Dobrincu, pentru impact.ro.
Mai mult de atât, el a ținut să menționeze că mereu i-a plăcut să muncească mai mult decât să se distreze, așa că dacă ratează evenimente importante nu este o mare pierdere pentru el. Partenerul de viață al Ioanei Ignat a mai povestit și cum arată o zi din viața sa. Se trezește devreme, după ce adoarme cu ochii în calculator sau în telefon, iar a doua zi o ia de la capăt. Încearcă să doarmă cât mai mult, pentru a putea da randament, dar nu reușește să o facă de fiecare dată. Vrea ca totul să îi iasă bine și să fie el, în primul rând mulțumit de munca pe care o depune, iar pentru că programul lui este destul de încărcat a decis să renunțe la o parte dintre proiectele sale, printre care se află și Imperiul Leilor.
Citește și:
De ce nu angajează, de fapt, Smiley și Gina Pistol o bonă
Delia suferă de o afecțiune gravă. Care este boala care o macină zi de zi
”Ziua mea începe cu ziua de dinainte, pentru că mă culc foarte târziu, cu ochii în calculator sau cu telefonul la ureche, pe apeluri. Mă trezesc foarte devreme, nu știu cât dorm. Încerc să dorm cât mai mult, pentru că nu dau randament. Nu, dacă dormi puțin și prost, nu ești nici productiv, nici nu rezolvi nimic, nu împaci pe nimeni! Încerc să mă odihnesc, 5 ore-6 ore, atâta îmi cere corpul natural, nu forțez nimic, mă trezesc natural și după, fiecare zi e diferită”, a mai zis el, pentru sursa citată anterior.