Social

Cum s-a produs accidentul feroviar din gara Roșiori. Un tren cu 280 de călători a intrat într-un marfar

schedule 14 mar. 2023, 06:43

Cum s-a produs accidentul feroviar din gara Roșiori. Un tren cu 280 de călători a intrat într-un marfar
Foto: Euronews România/Youtube.com

Un tren cu 280 persoane care circula pe ruta Arad-Bucureşti Nord a lovit un marfar, care transporta autoturisme Ford, luni dimineață, în stația Roșiori de Vede. Trenul cu pasageri a trecut pe roșu cu viteză infernală și s-a îndreptat glonț spre marfarul care era pe aceeași linie, la nici 300 de metri. Concluziile primelor cercetări. 

Un tren cu 280 de călători a intrat într-un marfar, în gara Roșiori. Cum s-a produs accident feroviar

La patru dimineaţa, pasagerii din trenul interregio Arad - Bucureşti s-au trezit speriaţi de o bubuitură puternică. Au căzut unii peste alții și peste ei bagajele. Chemați de urgență prin 112, zeci de medici, paramedici și pompieri au venit cu 26 de ambulanțe la fața locului. 

Trei vagoane din marfarul lovit din spate de interregio au deraiat, iar două s-au răsturnat, în timp ce zeci de autoturisme care se aflau în marfar au fost distruse. 

Accidentul feroviar s-a produs la intrarea în gara Roșiori Nord, unde un marfar cu 26 de vagoane, care ducea aproape 350 de mașini de la Craiova în portul Constanța, a intrat pe o linie secundară ca să elibereze șina principală pentru trenul de călători. 

Interregio a primit ordin să reducă viteza, apoi să oprească, pentru ca marfarul să apuce să-i facă loc. Mecanicul trenului de pasageri, care avea 120 kilometri pe oră, a ignorat primul semnal galben ce îl avertiza că în fața lui este altă garnitură. Acesta trebuia să încetinească și să fie pregătit să oprească dacă următorul semafor era roșu. Nu a făcut astfel și a trecut pe roșu. Instalația de siguranță a locomotivei a început frânarea de urgență, dar nu a putut opri colosul de sute de tone la timp.

Interregio încă avea 40 de kilometri pe oră când a lovit trenul de marfă, însă impactul a fost atât de puternic, încât l-a împins aproape 200 de metri. După ce șinele au fost eliberate de mașinile răsturante, inspectorii de la Agenția de Investigații Feroviare au sosit la locul accidentului pentru a căuta indicii. 

Autovehiculele care au căzut pe calea ferată au fost repuse pe roți și îndepărtate la aproape 20 de metri, într-o parcare. Dar a fost mare noroc faptul că nu au fost mai multe victime și pagube, a transmis liderul de sindicat al mecanicilor de locomotivă.

„Nu s-a făcut schimbul real de generaţii. Acum avem mecanici neexperimentaţi care nu iau toate măsurile la timp şi ajungem în astfel de situaţii”, a declarat Rodrigo Maxim, președinte sindicat CFR. 
„Semnalul prevestitor i-a dat semnal galben. Mecanicul trebuia să acţioneze butonul de atenţie, se aprinde o lampă galbenă aici. Care scade în 20 de secunde trebuia să scadă viteza sub 90 la oră. La semnalul de intrare şi-a dat seama prea târziu, a fost o eroare umană”, a spus Florin Truică, instructor mecanic. 

CFR a omis, la început, să vorbească despre coliziune

În comunicatele oficiale, CFR Călători a omis, inițial, să vorbească despre coliziune. La prima oră, a anunțat numai că la Roșiori se circulă cu dificultate, chiar dacă în anunțul făcut aproape în același timp Poliția a vorbit clar despre un impact. Tocmai după zece ore de la accident compania-mamă CFR, care are în subordine CFR Călători, a confirmat evenimentul. 

„Avem o situația în care sistemele de frânare au funcționat și, practic, a putut fi evitată o tragedie”, a explicat Ionuț Săvoiu, secretar de stat Ministerul Transporturilor. 

Concluziile primelor cercetări

Polițiștii de la Transporturi Feroviare au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală și distrugere și au stat de vorbă cu conductorul trenului accelerat de persoane care a lovit trenul de marfă, dar și cu cei trei impiegați de mișcare din gara Roșiori Nord. Ei ar fi trebuit să prevadă și să prevină producerea acestui accident.

Vagoanele avariate ale trenului de marfă vor rămâne în continuare pe loc, dar restul de 26 își vor continua drumul către Constanța. În fiecare vagon sunt 12 mașini, foarte multe avariate acum. Primele cercetări arată că ar fi fost vorba despre o eroare umană. Mai clar, trenul accelerat a ajuns din urmă marfarul și nu ar fi respectat semaforul, conform Agenției de Investigare a Accidentelor Feroviare.

  • 12 persoane din trenul de călători au suferit răni în momentul impactului, iar patru dintre ele au ajuns la spital. 
  • Trenul care ducea mașinile în portul Constanța aparține celei mai mari companii de transport feroviar de marfă din Europa. 
  • Toate vehiculele erau asigurate.
  • Pasagerii din trenul lovit de marfar au ajuns la București cu cinci ore întârziere, duși de o altă garnitură.
  • Ancheta care va anunța oficial motivul coliziunii va dura cel puțin un an. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9761 RON
0.00010
USD
USD: 4.6567 RON
0.01320
GBP
GBP: 5.7878 RON
-0.01800
HUF
HUF: 1.2649 RON
-0.00200
BGN
BGN: 2.5442 RON
0.00010
CHF
CHF: 5.0938 RON
0.02600
Convertor valutar

Rezultat: ---