Social

Cum s-a produs tragedia de la Petromidia. Doi angajați au căzut într-un bazin cu azot, la -50 de grade

schedule 14 mai 2023, 09:48

Cum s-a produs tragedia de la Petromidia. Doi angajați au căzut într-un bazin cu azot, la -50 de grade
Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Doi angajați - un bărbat și o femeie - ai Rafinăriei Petromidia, complex industrial din orașul Năvodari, au căzut într-un bazin cu azot, la -50 de grade, adânc de 15 metri. Medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbat, iar femeia a ajuns în stare gravă la spital. Sunt în desfășurare mai multe anchete. 

Accident mortal la Năvodari. Cum s-a produs tragedia de la Petromidia, unde doi angajați au căzut într-un bazin cu azot

Sâmbătă, la ora 17:15, un angajat al Rompetrol Rafinare a sunat la 112 și a anunțat că doi muncitori au căzut într-un bazin plin de azot. A urmat o mobilizare de forțe și o operațiune contracronometru pentru salvarea victimelor.

„La faţa locului au fost alertate mai multe forţe din cadrul inspectoratului. Aproximativ 30 de salvatori”, a transmis Ana Maria Stoica, purtător de cuvânt ISU Dobrogea.

Un bărbat de 55 de ani și o femeie de 37 de ani, care lucrau la prepararea stabilizatorului pentru producția de granule de polimeri, au căzut în bazinul cu azot. Compania a confirmat informațiile.

Accidentul s-a produs în cadrul unei manevre uzuale de lucru, la instalația de polipropilenă. La rafinărie a fost trimis chiar și un echipaj din cadrul Centrelor de excelență chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBNR). 

Muncitorii au fost scoși din bazinul cu azot la puțin timp după ce apelul a fost dat la poliție. Amândoi au fost scoși în stare inconștientă.

„Au fost găsite în stop cardio respirator. O femeie care a fost resuscitată cu succes şi transportată la Spitalul Judeţean Constanţa. Şi un bărbat căruia i se efectua protocolul de resuscitare la locul solicitării. Dar, din păcate, fără rezultat. A fost declarat decesul de către echipajul de pe elicopter”, a declarat Claudia Tatarici, medic SAJ.

Anchete în desfășurare

Compania a transmis, într-un comunicat, că a demarat o investigație internă și colaborează cu autoritățile pentru a afla cauzele accidentului. O anchetă a deschis și Inspectoratul Teritorial de Muncă, pe lângă cea a Poliției. Primele informații arată că cei doi muncitori aveau echipament de protecție. 

„Suntem alături de familiile colegilor noştri şi îi asigurăm de întregul suport al Rompetrol Rafinare. Compania a demarat o investigaţie internă şi colaborează strâns cu toate autorităţile competente, pentru determinarea cauzelor incidentului”, a menționat Rompetrol Rafinare.

De altfel, nu este primul accident grav de muncă petrecut la Petromidia. În luna iulie a anului 2021, o explozie puternică urmată de incediu a omorât un bărbat. Și alte persoane au fost grav rănite atunci. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9764 RON
-0.00050
USD
USD: 4.65 RON
-0.01390
GBP
GBP: 5.818 RON
0.00140
HUF
HUF: 1.2774 RON
-0.00380
BGN
BGN: 2.5444 RON
-0.00030
CHF
CHF: 5.0964 RON
-0.00730
Convertor valutar

Rezultat: ---