Cine a câștigat marele premiu America Express
Marea finală a emisiunii America Express a început cu câteva probe care le-au dat mari bătăi de cap finaliștilor. Irina Fodor i-a avertizat ce anume îi așteaptă, dar niciuna dintre echipe nu se aștepta să fie atât de greu, deși fiecare a luptat din greu timp de 10 săptămâni. Aceștia au fost nevoiți să afle codurile și răspunsurile mai multor întrebări pe care le primeau din partea foștilor colegi, iar fiecare s-a descurcat de minune.
„Dragilor, probabil că vă spun așa pentru ultima oară în acest show. După zece săptămâni în care ați visat, v-ați luptat, ați sperat, iată-vă ajunși în perla Caraibilor, adică în Cartagena de Indias. O citadelă a splendorilor, a culorilor, citadela marii finale de pe Drumul Aurului. Timp de secole, căutătorii de comori, conquistadorii, pirații și mulți alții au încercat să cucerească orașul despre care se spunea că ascunde multe comori.
Totuși, Cartegana n-a căzut niciodată și și-a câștigat numele de La Heroica. De această dată veniți voi, eroii mei. Sunteți gata să o asediați cu ultimele forțe, cu ultimele resurse, pentru ultima cursă către marea victorie, marele titlu și marea amuletă de 30.000 de euro?”, le-a zis Irina Fodor, la început.
Mai apoi, finaliștii America Expresss au avut parte de mai multe momente emoționante, au vărsat lacrimi amare și au învățat să aprecieze mai mult ceea ce au. De asemenea, au băut cafea din niște pahare care aveau pe ele niște numere menite să îi ajute în descifrarea codului, au numărat steaguri, au căutat locurile cerute de Irina Fodor și oricât de greu le era, niciunul nu s-a dat bătut. Au mers cu barca, s-au accidentat, iar Nelu Cortea și Andreea Bălan chiar au zburat și cu parapanta, moment în care colegul de echipă al lui Cătălin Bordea s-a panicat și a transmis un mesaj neașteptat.
Citește și:
Cine sunt concurenții America Express 2024
Irina Fodor, primele declarații după terminarea celui de-al cincilea sezon America Express
Nelu Cortea, mesaj după finala America Express. Ce le-a transmis adversarelor
„Să-i spui lui nevastă-mea că e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată!”, a spus Nelu Cortea, în timp ce zbura cu parapanta.
Mai apoi, și-au testat curajul băgând mâinile în niște cutii misterioase, aflând care este următoarea destinație. Cele două echipe s-au mișcat destul de repede și au ajuns la hotelul unde pe lângă faptul că au pierdut mult timp, au primit și surprize din partea celor de acasă. După lungi căutări în camera de hotel și după au ghicit codul seifului, s-au îndreptat către destinația finală, urmărind niște autobuze colorate, iar cei care au ajuns primii au fost Nelu Cortea și Cătălin Bordea, tot ei fiind și cei care au câștigat marele premiu al emisiunii America Express în valoarea de 30.000 de euro.