„Astfel, pensiile vor creşte anul viitor de două ori. Prima dată la 1 ianuarie, prin indexare cu 13,8%, şi a doua oară la 1 septembrie, în urma finalizării procesului de recalculare, conform legii.
Suntem primul Guvern care face şi indexare şi recalculare în acelaşi an. Avem însă o condiţie de îndeplinit: să reuşim să adoptăm această lege în Parlament până pe data de 20 noiembrie”, declara premierul Marcel Ciolacu, în noiembrie 2023.
1,3 milioane de bugetari, cu excepţia demnitarilor, vor avea salarii mai mari cu 5%. Profesorii, pe de altă parte, vor primi 13% în plus.
Vești bune sunt și pentru cei 8 milioane de participanți la pilonul doi de pensii. Contribuțiile vor crește cu un procent, de la 3,75% la 4,75%, ceea ce înseamnă că vor aduna, în medie, 75 de lei lunar în plus în cont.
Citește și:
Salarii mai mari pentru bugetari
Legea pensiilor, votată de Senat. Cât va fi pensia minimă la final de 2024
Ce se întămplă cu angajările la stat şi cumulul pensie-salariu
Majorări vor fi și la alocații. Cea pentru copiii de până în 2 ani, de exemplu, va crește cu 88 de lei, la aproape 720 de lei. Restul alocațiilor, pentru cei de până în 18 ani, vor avea 36 de lei în plus, adică 292 de lei.
Valoarea tichetelor de masă, acordate celor două milioane de angajați din privat, se va mări, de asemenea, de la 35 la 40 de lei.
Bonusuri etapizate pentru cei care depășesc stagiul minim:
- Stagiul minim de cotizare 15 de ani / mediu 25 de ani / complet 35 de ani
- 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani de vechime
- 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani de vechime
- 1 punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani de vechime
O facultate absolvită, stagiul militar, sau concediul de creșterea copilului vor fi asimilate la anii de vechime.