Regretă sau nu Dorian Popa că s-a urcat drogat la volan. Ce i s-a întâmplat la scurt timp de la incident: „Îmi dau și acum lacrimile”

06 dec. 2023, 08:04
Sursa foto: YouTube Micutzu Stand-up Official
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Dorian Popa a vorbit despre una dintre cele mai grele zile din viața sa și anume cea în care s-a urcat drogat la volan și oprit de oamenii legii. Regretă sau nu lucrul acesta!

Dorina Popa, despre momentul în care s-a urcat drogat la volan

Dorian Popa a fost oprit de oamenii legii, după ce a consumat substanțe interzise și s-a urcat la volan, în Domnești. Acesta și-a recunoscut în cele din urmă fapta, dar a precizat că nu s-a întâmplat chiar în ziua respectivă, ci înainte, dar nu are nicio scuză în acest sens după părerea sa.

Invitat recent în podcast-ul moderat de Micutzu, el a zis că nu ar fi trebuit să conducă, fără a se gândi dacă este curat și și-a regretat imediat fapta, ba chiar a sperat că nu va dezamăgi pe nimeni. A declarat că nu va mai repeta vreodată această greșeală, pentru că i s-a dat viața peste cap.

„Greșeala majoră este faptul că am condus negândindu-mă dacă corpul meu este curat. Dar, obiectiv vorbind, având în vedere repercusiunile pe care le-am simțit în ziua de astăzi, îmi pare rău. Sper să nu dezamăgesc pe unii, dar consider că e o greșeală și că am fumat, da. Și am tăria de caracter, și-mi asum toate vorbele mele din acest moment să spun că nu voi mai fuma niciodată. Mi-a întors viața pe dos, m-a deranjat foarte tare, pentru că apreciez sau îmi doresc de la viața mea rezultate, mai mult ca orice.”, a declarat Dorian Popa, în cadrul podcast-ului lui Micutzu.

Mai apoi, și-a amintit de un moment care l-a făcut să se trezează la realitate și a discutat cu ochii în lacrimi despre bătrânul cu care s-a întâlnit și care i-a zis că este un om extraordinar, care nu are nevoie de așa ceva în viața sa. Din trecutul lui a învățat foarte multe lucruri, iar această experiență neplăcută a fost și ea un care i-a dat serios de gândit și care l-a făcut să realizeze că nu a procedat deloc corect.

Așadar, și-a promis că nu va mai proceda așa niciodată, pentru că nu își dorește să mai treacă prin asemenea situații și nici să dezamăgească oamenii care îl admiră de ani de zile.

„M-am trezit la realitate când am fost într-un spațiu public, nu de mult, undeva într-o piață, și un domn extraordinar de dulce, în etate, peste 60 de ani, a venit și mi-a spus, îmi dau și acum lacrimile: «Dorian, eu te urmăresc de foarte mult timp, ești un băiat senzațional, n-ai nevoie, mă, de așa ceva».
Și, când mi-a zis «n-ai nevoie de așa ceva», am luat-o retrospectiv și am zis: «bă, dar care era nevoia care genera chestia asta?». Eu alcool nu beau, din cauza faptului că taică-meu se șprițuia prea tare și m-a deranjat cursul vieții pe care l-a ales în ceea ce-l privea și privea familia noastră și știu că o să sune dur și mulți o să se supere și o să zică:
«Aoleo, nu mai aprinzi un cui, nu mai ești al meu», dar din cauza faptului că mi-a deranjat atât de mult liniștea sufletească pe care o prețuiesc mai mult decât orice și probabil asta am crezut când am aprins cuiul, că mă liniștesc un pic sufletește, pot să spun cu tărie în suflet, fără să am un gând ascuns, că nu voi mai aprinde un cui de-aici înainte cât voi trăi. Și, dacă o fac, am făcut promisiunea în fața lui Dumnezeu să mă ardă de cinci ori mai tare decât a făcut până acum”, a mai zis el.


Citeste si