Măsurile fiscale, adoptate azi, după două luni de discuții. Coaliția a făcut peste 80 de modificări la Codul Fiscal
Măsurile fiscale ajung azi pe masa Guvernului pentru a fi adoptate, după două luni de discuții. Coaliția de guvernare a făcut peste 80 de modificări la Codul Fiscal.
Măsurile fiscale vor fi adoptate azi
UPDATE 16:30 Conform premierului Marcel Ciolacu, salariul minim va creşte aşa cum era anunţat, dar nu de la 1 octombrie, ci de la 1 noiembrie. Prim-ministrul a declarat luni, în deschiderea şedinţei de Guvern, că Guvernul are forma finală a măsurilor fiscal-bugetare, după consultările cu toţi partenerii sociali şi o bună parte dintre propunerile lor se regăsesc în acest proiect.
„Acesta este actul pe care am decis să îmi asum răspunderea în Parlament”, a spus şeful Executivului. El a asigurat că nu se poate vorbi de austeritate când o măsură cheie este creşterea salariului minim cu 10% de la 3.000 la 3.300 de lei, iar în construcţii, prin ordonanţă de urgenţă, măresc salariul minim cu 12.5% până la 4.500 de lei.
„Acest Guvern nu creşte însă TVA-ul general. Şi păstrăm la 9% TVA-ul pentru alimente şi medicamente. La fel cum păstrăm TVA-ul cel mai mic, de 5% la lemne de foc, energie, gaze şi cărţi. Deci nu există niciun risc pentru ca preţurile să crească”, a mai spus Ciolacu.
Citește și:
> România trece la ora de vară 2023. Cum se schimbă ceasul și când trecem la ora de vară
> Trei linii de autobuze de noapte în Capitală. Pe ce traseu vor circula acestea
„Avem, astăzi, forma finală a măsurilor fiscal-bugetare, după consultările cu toţi partenerii sociali – sindicate, patronate, ONG-uri, dar şi cu administraţia locală. O bună parte dintre propunerile lor se regăsesc în acest proiect. Acesta este actul pe care am decis să îmi asum răspunderea în Parlament! Sunt măsuri care vizează stoparea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi reaşezarea sistemului fiscal pe baze echitabile. România nu-şi mai permite facilităţi şi privilegii de 75 de miliarde de lei, plus o evaziune fiscală de 150 de miliarde de lei pe an. Adunate înseamnă 15% din PIB, nu există vreun exemplu de stat modern care să poată funcţiona în asemenea condiţii”, a spus premierul în deschiderea şedinţei.
Marcel Ciolacu a afirmat că „bugetul României se bazează pe taxele plătite de salariaţi, pe consumul acestora şi pe investiţiile publice”. „Avem însă un paradox aberant: cea mai mare impozitare a muncii din Europa, dar printre cele mai mici taxe şi impozite din Europa pe capital. Ca premier, eu sunt obligat să pun interesul României mai presus decât interesele unor grupuri nemulţumite că fac profituri nu de miliarde de euro, ci ”doar” de sute de milioane de euro. Şi există un interes vital: acela să nu ajungem la stoparea fondurilor europene şi a reformelor din PNRR. Însumat, vorbim de o miză uriaşă, peste 70 de miliarde de euro şi de aderarea României la OECD, care ar aduce un aflux de investiţii străine în ţara noastră! NU îmi voi asuma să pun în pericol asemenea obiective strategice ale ţării”, a arătat şeful Executivului.
Citește și:
> Azi, vot final în Senat pe Legile Educației
> LIVE Încep audierile miniștrilor propuși din Guvernul Ciolacu
UPDATE: 13:00 Premierul a confirmat că urmează să mai existe discuţii pe marginea măsurilor fiscale incluse în asumare, după ce, în întâlnirea cu grupul parlamentar al UDMR, Kelemen Hunor a criticat unele dintre prevederi. Guvernul se reuneşte tot în cursul zilei în şedinţă pentru aprobarea proiectului cu care îşi asumă răspunderea în Parlament, potrivit unor surse oficiale, citate de Observator. Asumarea răspunderii ar urma să aibă loc în această săptămână, miercuri.
Guvenul a făcut peste 80 de schimbări la Codul Fiscal, de la creșteri salariale până la taxarea cu 70% a veniturilor a căror sursă nu poate fi justificată. Astfel, salariul minim pe economie ar urma să crească de la 3.000 de lei la 3.300 lei brut și în construcții de la 4.000 la 4.500 de lei.
De asemenea, valoarea voucherelor de vacanță urmează să fie majorată la 1.600 de lei. Acestea vor fi acordate numai persoanelor cu venituri nete sub 8.000 de lei.
Citește și:
> Zelenski a ajuns la Bucureşti. Programul președintelui ucrainean s-a modificat
> Ministrul Educaţiei, prima reacţie după tragedia din Odorheiu Secuiesc
> Sindicaliștii BNS și polițiștii, protest față de noile măsuri fiscale anunțate de Guvern
În schimb, crește TVA-ul de la 5 la 9% pentru locuințele de până la 120 mp, panouri fotovoltaice, pompe de căldură sau activități în parcuri de distracții, iar pentru comerțul de bere fără alcool și alimente cu zahăr adăugat de la 9 la 19%.
Executivul va taxa și luxul, adică pe românii care au case de peste 500.000 de euro. Ei vor plăti o taxă anuală de 0,3%, impozit care se va aplica doar pentru ceea ce depășește această sumă.
În ceea ce privește festivalurile, concertele, cărțile, ziarele, revistele, muzeele și evenimentele culturale, livrarea de lemne de foc și energie termică, TVA-ul rămâne la 5%, iar peste restaurante și hoteluri la 9%.
Pe de altă parte, Guvernul vrea să reducă cu cel puțin 25% funcțiile de secretar de stat, desființează funcțiile de șefi de birou, dar și cele peste 200.000 de posturi vacante.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.