Facultatea care bate orice record: se bat 40 pe un loc. Un candidat a luat 10 la examen, deși la BAC a avut nota 5 la Matematică
Facultatea surpriză unde 40 de candidați se bat pe un loc de admitere. Concurență mare este și la stat, și la privat. Tinerii au devenit din ce în ce mai interesați de acest domeniu după pandemie.
Facultatea unde se bat 40 de candidați pe un loc, mai mulți decât la IT
Din ce în ce mai mulți absolvenți de liceu au ca primă alegere Facultatea de Psihologie. Tinerii spun că sunt interesați de dezvoltarea personală și că acesta este locul de muncă al viitorului, mai ales după criza sanitară. Universitatea din București a avut parte de promovare din partea marelui campion la natație David Popovici, care s-a înscris tot la Psihologie.
Cea mai mare concurență a fost la psihologie cognitivă, la Universitatea din București, unde au fost 37 de candidați pe un singur loc la buget, mai mult decât la Politehnică, Drept sau Medicină.
„Avem candidaţi de vârste diferite. Sunt și oameni în a doua parte a carierei lor, de exemplu, care au hotărât să își schimbe drumul profesional, fie voiau să își împlinească un vis din tinerețe. Peste 70, 80 la sută dintre absolvenții noștri își continuă cariera în domeniile în care s-au pregătit”, a declarat Anca Petrescu, prodecan FPSE.
În top urmează Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, cu peste 19 candidați pe un singur loc. Apoi Tehnologia Informației de la Facultatea de Mate-Info, cu peste 18 candidați pe un singur loc bugetar, pe urmă Biochimia. La polul opus sunt Geologia și Teologia Baptistă.
Citește și:
> Fostul cumnat al lui Florin Salam sare în apărarea lui în scandalul cu dama de companie
> Edward Sanda, lovit de un taur în America Express. Fanii emisiunii l-au taxat dur pentru reacție
> Deea Maxer, manipulată de Cătălin Măruță. Dinu Maxer, declarații dure
Criminalistica îi cucerește pe tineri
Criminalistica i-a cucerit pe tineri în seriale, așadar îi cucerește și la facultate. Drașog a reușit să ia 10 la examen, deși la Bacalaureat, la proba de Matematică, a luat doar 5.
„Nu vreau neapărat să urmez calea asta, dar îmi doresc să am un anumit skill. Profilerul este cel care face profilul psihologic al suspecților și decifreaza mintea lor, și pune pe hârtie”, a spus el pentru Observator.
David Popovici, student la Universitatea Bucureşti din toamnă
Campionul român a anunțat recent că din toamnă va fi student la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București. El consideră că a făcut alegerea potrivită și că, în paralel cu studenția, va beneficia și de sprijin în „atingerea de noi performanțe în domeniul care mi-a adus cele mai frumoase realizări, înotul”.
Citește și:
> Grindeanu continuă șefia la Transporturi. „Mă voi bate ca bugetul MTI să crească de la an la an”
> Mesaje de Ziua Îndrăgostiţilor. Cele mai frumoase urări şi felicitări pentru jumătatea ta
> Horoscopul dragostei 31 iulie-6 august 2023: Află ce îți rezervă astrele!
„Simt că am o înclinație spre acest domeniu și pentru că știu că cel mai bun mediu de formare este cel în care ai familia și prietenii aproape. (...)Îmi doresc ca cei trei ani de facultate la FPSE să mă surprindă prin diversitatea cunoștințelor dobândite la UB, prin modul în care profesorii vor aborda domeniul de care sunt pasionat și, poate cel mai important lucru, îmi doresc să cunosc oameni cu care să creez legături cât mai puternice, de calitate”, a scris David Popovici pe contul de Facebook.
Reprezentanții Universității cred că cea mai bună promovare le-a făcut-o campionul David Popovici, care din toamnă va fi student aici.
„Avem 4 medaliați cu medalii la olimpiade internaționale. Avem 3 medaliați la sporturi olimpice. Universitatea le asigură cazare gratuită, un program special, cu activitate flexibilă pe perioada competițiilor acestora burse în bani”, a afirmat Marian Preda, rector Universitatea din București.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.