Cristina Pucean și Bogdan de la Ploiești s-au împăcat: „Dumnezeu ne vrea împreună!”
Cristina Pucean și Bogdan de la Ploiești s-au împăcat, iar TikTok-ul pe care l-au postat împreună a făcut furori încă din primele minute. Deși imaginile au vorbit de la sine, dansatoarea a postat un mesaj despre acest subiect și în mediul online. Iată ce a zis!
Cristina Pucean și Bogdan de la Ploiești, din nou împreună
Cristina Pucean și Bogdan de la Ploiești au surprins într-un mod neplăcut pe toată lumea, când au dat trista veste că au decis să se despartă. La momentul separării, blondina a zis clar că nu a existat o ceartă între ei, ci doar au ajuns la concluzia că le este mult mai bine așa. Fanii au crezut că era vorba despre o altă glumă, precum cea pe care o făcuseră cu ceva vreme înainte de dragul lansării unei piese.
Mai mult de atât, mulți dintre fanii lor nici nu au vrut să creadă că este adevărat, deoarece îi îndrăgeau pe cei doi îndrăgostiți în acea formulă. Având în vedere că în ultima vreme nu au zis nimic despre relația lor, despre o eventuală o împăcare sau despre orice altceva, fanii își pierduseră speranța că vor ajunge să fie din nou împreună, dar ei au avut grijă să îi ia prin surprindere.
Citește și:
> Bogdan de la Ploiești, acuzat că i-ar fi făcut avansuri Emei Karter
> A murit tatăl Cristinei Pucean. Mesajul dureros transmis de dansatoare
> Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean, un an de relație
Ei bine, recent, aceștia au postat un TikTok împreună, iar la scurt timp după aceea, Cristina Pucean a transmis un mesaj în mediul online, prin intermediul căruia le-a dat de înțeles tuturor că s-au împăcat, fiind de părere că Dumnezeu îi vrea impreună, pentru că se iubesc, iar lucrul acesta este cel mai important. Le-a mulțumit oamenilor pentru mesajele frumoase, în ciuda faptului că au fost certați.
„Poate vă era dor de formula asta... Dumnezeu ne vrea împreună! Vă mulțumim pentru toată susținerea voastră, pentru toate mesajele frumoase, chiar dacă am trecut printr-o perioadă mai delicată și am fost certați. Ne iubim și asta e tot ce contează! Paște fericit vă dorim tuturor, prețuiți ceea ce iubiți și ce vă face fericiți!”, a transmis Cristina Pucean, în mediul online.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.