Care este diferența de vârstă dintre Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu: „În țara în care trăim încă există această mentalitate”
Diferența de vârstă dintre Doina Teodoru și partenerul ei de viață, Cătălin Scărlătescu, a fost mereu un subiect de discuție pentru cei din jurul lor, dar foarte puțini știu cu cât este mai mare cunoscutul chef decât iubita sa. Ce a declarat concurenta de la America Express pe marginea acestui subiect!
Ce diferență de vârstă este între cei doi îndrăgostiți
Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu au luat pe toată lumea prin surprindere, în clipa în care au anunțat că formează un cuplu, iar din momentul acela, toată atenția s-a îndreptat asupra lor. Cel mai discutat subiect a fost legat de vârsta lor, mulți fiind de părere că juratul de la Antena 1 nu este deloc potrivit pentru actriță, fiindcă este mult mai în vârstă decât ea, doar că ei n-au dat niciodată importanță gurilor rele, pentru ei fiind important doar să se înțeleagă și nimic mai mult.
De asemenea, despre ei se vorbește încontinuu, de când au acceptat provocarea de a participa împreună în cadrul emisiunii America Express, unde au rezistat eroic, deși mulți au zis că bucătarul va trage echipa în jos. Nu a fost așa. Cei doi îndrăgostiți s-au descurcat de minune, s-au susținut unul pe celălalt și a existat mereu un echilibru, deși au mai avut și zile în care au simțit că vor ceda.
Citește și:
> Vlad Pascu, judecat pentru ucidere din culpă, nu pentru omor. Care este diferența dintre pedepse
> Plafonare degeaba: prețurile sunt duble la RCA. Care ar putea fi cauzele
> Radu Beligan, un maestru al teatrului românesc. Care a fost ultima piesă în care a jucat
Invitată în platoul emisunii Xtra Night Show, concurenta de la America Express a vorbit atât despre competiția din care face parte, cât și despre diferența de vârstă dintre ei. Nu vă mai ținem pe jar și vă spunem că diferența de vârstă dintre Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu este de 17 ani. Actrița este de părere că ei formează un cuplu atipic și că mereu se va vorbi despre ei din cauza acestei diferențe dintre ei, de aceea ambii preferă să nu mai dea deloc importanță acestui aspect.
”Orice ai face ești judecat, mai ales în cazul nostru, că noi suntem un cuplu atipic. E o diferență mare de vârstă între noi și atunci suntem judecați. 17 ani (n.r. diferența de vârstă dintre ea și Scărlătescu). Știu că se poate și mai mult, dar în țara în care trăim încă există această mentalitate, că sigur trebuie să fie altceva la mijloc”, a declarat Doina Teodoru, pentru XNS.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.