Președintele chinez și-a încheiat vizita la Moscova. Care sunt totalurile întâlnirilor
Președintele Chinei Xi Jinping a efectuat o vizită timp de trei zile la Moscova. În acest timp, liderul chinez s-a întâlnit cu mai mulți oficiali, printre care și cu omologul său rus, Vladimir Putin. În cadrul întâlnirii lor, cei doi au semnat mai multe documente cu privire la extinderea cooperării în diverse domenii: de la comerț și industrie la știință și sfera militară. De asemenea, un alt subiect important care a fost pus pe agenda discuțiilor a fost perspectivele păcii în Ucraina.
În urma întâlnirii, Putin a declarat că relațiile dintre China și Rusia sunt „la cel mai înalt nivel din istorie” și că prioritatea o reprezintă cooperarea comercială și economică.
Acordurile stabilite de Putin și Xi Jinping
Cele două țări au convenit să extindă cooperarea în tehnologie, tehnologia informației și inteligența artificială.
Citește și:
Xi Jinping și Vladimir Putin accentuează întărirea legăturilor dintre China și Rusia.
Xi Jinping și Ma Ying-jeou discută despre reunirea Chinei cu Taiwan
„Combinând potențialul nostru științific bogat și capacitățile de producție, Rusia și China pot deveni lideri mondiali în tehnologia informației, securitatea rețelelor și inteligența artificială”, a spus Putin reporterilor.
Putin a spus că relația dintre Rusia și China este diferită de alianțele militaro-politice care s-au format în timpul Războiului Rece. Moscova și Beijingul au ajuns la acordul de a „desfășura în mod regulat patrule maritime și aeriene comune și exerciții comune”, să dezvolte schimburile și cooperarea militară în care vor folosi toate mecanismele bilaterale disponibile și să sporească încrederea reciprocă între forțele lor armate.
„Consolidarea relațiilor cu Rusia este o alegere strategică pe care China a făcut-o pe baza propriilor interese fundamentale și a tendințelor care domină lumea”, a spus Xi Jinping, menționând că ambele țări „împart angajamentul de a construi o lume multipolară”.
Pacea pentru Ucraina. Care este poziția liderului din China
Putin a apreciat planul pentru pace pe care l-a propus China în luna februarie, afirmând că multe dintre elementele acestuia „pot fi luate ca bază pentru o reglementare pașnică atunci când Occidentul și Kievul vor fi pregătiți”.
Citește și:
Ministrul britanic alarmat de alianța Putin-Xi
Chiar și așa, Putin spune că nici Ucraina și nici susținătorii săi din Occident nu sunt gata să discute despre o posibilă pace în Ucraina. Reprezentanții Casei Albe și ai Departamentului de Stat al SUA au fost contra unei înțelegeri pentru pace.
„Suntem întotdeauna pentru pace și dialog și suntem ferm de partea corectă a istoriei”, a spus Xi.
Ce acorduri au semnat cei doi lideri de stat la Moscova
Pe parcursul celor 3 zile de vizită la Moscova, Xi Jinping a semnat în total 14 declarații, protocoale, memorandumuri și acorduri. Printre acestea se numără:
- Rusia și China s-au angajat să „aprofundeze relația de parteneriat cuprinzător și cooperare strategică pe măsură ce intrăm într-o nouă eră” și să dezvolte un plan de dezvoltare a domeniilor cheie de cooperare economică până în 2030.
- Ministerele științei din Rusia și China au semnat un protocol privind consolidarea cooperării în domeniul „cercetarii științifice”.
- Guvernele Moscovei și Beijingului au convenit să coopereze în producția de programe comune de televiziune.
- VGTRK și China Media Group au semnat un memorandum de cooperare.
- Agențiile de știri de stat TASS și Xinhua au stabilit să facă schimb de informații.
- Șase memorandumuri de înțelegere suplimentare au fost semnate pentru comerț, silvicultură, agricultură, protecția consumatorilor și infrastructură în Orientul Îndepărtat al Rusiei.
- Rosatom și Agenția Chineză pentru Energie Atomică s-au înțeles asupra unui „program cuprinzător de cooperare pe termen lung în domeniul reactoarelor cu neutroni rapizi și închiderea ciclului combustibilului nuclear”.