Analize medicale de prevenție și investigații oferite de CNAS. Cine poate beneficia de aceste servicii

03 iul. 2023, 10:59
Haelen Haagen / Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că începând de la 1 iulie, toate persoane începând cu vârsta de doi ani vor beneficia de servicii și analize medicale de prevenție și investigații, o dată pe an. O parte dintre servicii vor avea o valoare peste cea de plafon.

Mai muți bani de la stat pentru analizele și investigații

Larisa Mezinu, șefa serviciului Relații cu Asigurații și Presa al CNAS, a anunțat că din 1 iulie, toate categoriile de vârstă începând cu doi ani vor beneficia de servicii și analize medicale de prevenție și investigații, o dată pe an. Însă o parte dintre aceste servicii vor avea o valoare peste cea de plafon.

”Vin importante modificări în sistemul de asigurări de sănătate. Vorbim de consolidarea și dezvoltarea pachetelor de prevenție care sunt musai de implementat și de legiferat, dar și de plătit. Astfel, toate categoriile de vârstă de la doi ani în sus vor avea acces, o dată pe an, la servicii medicale de prevenție, dar și la analize medicale și investigații. O parte din ele vin peste valoarea de plafon”, a precizat Mezinu, la o masă rotundă organizată de Alianța Pacienților Cronici din România la Comisia pentru sănătate din Senat.

Aceasta a mai menționat că persoanele de la 40 de ani în sus pot merge pentru astfel de analize medicale anuale la furnizorii de servicii medicale care se află în relații contractuale cu CNAS, peste valoarea de plafon.

„Toate persoanele de 40 de ani și peste se pot prezenta pentru astfel de analize medicale anuale la furnizorii de servicii medicale aflați în relații contractuale cu Casa, peste valoarea de plafon. Deci, nu va mai exista să primească acel răspuns că nu mai avem bani, s-au terminat banii. La fel, femeile însărcinate – monitorizarea acestora se va realiza peste valoarea de plafon și biletele de trimitere Monitor 7 pentru cele șapte boli importante vor rămâne în continuare peste valoarea de plafon, atât investigația – analiza de laborator, cât și de înaltă performanță, radiologie, medicina nucleară. În acea valoare de plafon sperăm să reușim să acordăm și să acoperim nevoia de analiză de prevenție pentru celelalte categorii de vârstă”, a explicat reprezentanta CNAS.

Mezinu a mai specificat că începând din 2024, CNAS are drept scop să îi stimuleze financiar pe medicii care pun accent pe prevenție.

”Suntem foarte atenți la datele pe care le vom colecta urmare a implementării acestor noi servicii medicale. Începând cu anul viitor, ne propunem să bonificăm, să stimulăm financiar medicii care pun accent pe prevenție, care discută, informează, educă pacientul în schimbarea stilului de viață și adoptarea unuia sănătos. Venim în sprijinul medicilor de familie prin introducerea acestui nou instrument – Riscograma, care să-i permită medicului să-l familiarizeze cu acest discurs motivațional, un discurs intim cu pacientul privind traiul de zi cu zi, privind stilul de viață ales, pentru că și la noi vin tot felul de solicitări, de informații și reclamații din partea persoanelor care spuneau că ele nu știau că sunt obeze și că pot dezvolta boli conexe și e important ca medicul să-l treacă prin toate etapele și să poarte o discuție cu pacientul la firul ierbii, cunoscându-i situația familiară, mediul profesional”, a spus oficialul CNAS.


Citeste si