Special

Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri în Vinerea Paștilor sau Vinerea Seacă, ziua morții și îngropării Domnului

schedule 14 apr. 2023, 08:53

Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri în Vinerea Paștilor sau Vinerea Seacă, ziua morții și îngropării Domnului
Foto: ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

Astăzi este Vinerea Mare din Săptămâna Mare, cunoscută și ca Vinerea Paștilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, ziua morții și îngropării Domnului. Este o zi de mare doliu pentru întreaga creștinătate, pentru că în această zi a fost răstignit și a murit pe cruce Iisus Hristos, spre mântuirea omenirii. Iată câteva tradiții și obiceiuri. 

Este Sfânta și Marea Vineri Mare din Săptămâna Patimilor

Biserica ne aduce aminte astăzi de patimile Mântuitorului care a fost scuipat, batjocorit și răstignit între doi tâlhari, dar este pomenit și tâlharul care și-a mărturisit pe cruce toate păcatele în fața lui Iisus. Este zi de post negru, în care nu se mănâncă și nu se bea decât apă; o zi de doliu pentru creștinătate, marcată de post și rugăciune, în care bisericile nu oficială Sfânta Liturghie. 

Conform tainelor bisericești, vineri seară se săvârșește Denia Prohodului Domnului, ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Tot în această zi se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf, semn al celor trei zile petrecute în mormânt.

După terminarea slujbei, femeile merg la morminte, aprins lumânări și își plâng morții. Mai apoi, din bătrâni e lăsat ca preotul să împartă florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac. Apoi lumea pleacă acasă cu lumânările aprinse pe drum, ca să afle și morții de venirea zilelor mari.

Oamenii ocoleau casa de trei ori și la intrare se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereți sau doar la grinda de la intrare și păstrau lumânarea pentru vremuri de primejdie.

Trecerea pe sub masă

În Vinerea Mare coborâm în mormânt, împreună cu Iisus Hristos, pentru ca apoi să și înviem odată cu El. Această acțiune se face în chip simbolic, prin trecerea pe sub masa aflată în mijlocul bisericii, pe care stă întins trupul mort al Creatorului, întipărit pe Sfântul Epitaf.

După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne până la Înălțare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt. Se spune că cei care merg la biserică în Vinerea Mare și merg pe sub masă vor fi feriți de rele și vor fi sănătoși tot anul. 

Alte tradiții din Vinerea Mare

Tradiția creștină spune că astăzi se ține post negru. Pentru sănătate, o altă tradiție arată că cine merge astăzi desculț prin roua dimineții va fi ferit de probleme medicale. În popor se crede că dacă ploua în Vinerea Mare, anul va fi mănos, iar dacă nu, nu va fi roditor. Unii cred că, dacă se scufundă în apă rece de trei ori în această zi vor fi sănătoși tot anul.

Femeile nu umplu borș azi, ca să nu se scalde Necuratul în el, nu coc pâine, ca să nu ardă mâinile Maicii Domnului, nu cos, pentru a nu orbi, nu torc și nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri. 

Ce e permis este ca acestea să afume casa cu tămâie, înconjurând-o de trei ori, în zorii acestei zilei, pentru ca dihaniile și gângăniile să nu se apropie de casele și pomii gospodăriilor lor.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00040
USD
USD: 4.7317 RON
-0.01470
GBP
GBP: 5.9743 RON
-0.00300
HUF
HUF: 1.2106 RON
0.00410
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.3535 RON
-0.02910
Convertor valutar

Rezultat: ---