Rusaliile, importantă sărbătoare creștină pentru români
Această sărbătoare este cunoscută şi sub numele de Pogorârea Sfântului Duh sau Duminica Cincizecimii. Aceasta este marcată la 50 de zile de la Învierea lui Iisus Hristos. Potrivit tradiției românești, cine nu va respecta această sărbătoare, va avea de-a face cu Ielele, spirite malefice, care provoacă boala denumită popular “luat din Rusalii”.
În acest an, Pogorârea Sfântului Duh este sărbătorită pe data de 4 iunie. În primele secole creștine, aceasta era o sărbătoare dublă: a Pogorârii Duhului Sfânt și a Înălțării lui Hristos.
Tradiţii de Rusalii 2023
În această zi de sărbătoare, credincioșii trebuie să ducă la biserică crenguțe de tei și nuc, pentru ca acestea să fie sfințite și mai apoi să fie împodobite casele și icoanele, deoarece acestea pot alunga spiritele rele. O altă tradiție spune că oamenii poartă în sân sau în buzunare aceste buruieni, pentru a nu fi “luați din Rusalii”.
Citește și:
Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Rusalii
Paștele Ortodox - Obiceiuri și tradiții străvechi
Înălțarea Domnului Iisus Hristos. Superstiții pentru această sărbătoare
Pe langă o mulțime de tradiții și obiceiuri de Rusalii, mai există și o serie de superstiții. Se spune că în zilele de Rusalii nu e bine să mergi la câmp, deoarece te pot prinde Ielele și te pot pedepsi. De Rusalii nu e voie să intri în vie, nu se merge în locuri pustii, pe langă păduri sau fântâni fiindcă te poți întâlni cu spiritele rele.
Începând din ziua de Rusalii și timp de 9 săptămâni nu se vor mai culege ierburi de leac. De asemenea, nu este bine să te cerți deoarece vei atrage spiritele rele.
Rugăciune de Rusalii
"Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru.
Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi.
Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase.
Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu.
Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert goneşte-l de la noi. Și ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci.
Și aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie!".