Meteo

Răcire bruscă a vremii. România, lovită de un ciclon care a făcut ravagii în Europa

schedule 08 aug. 2023, 07:05

Răcire bruscă a vremii. România, lovită de un ciclon care a făcut ravagii în Europa
Foto: CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO

Vremea în România s-a răcit brusc. Ciclonul care a făcut ravagii în Europa a lovit și țara noastră. Am avut parte de furtuni puternice care au distrus case și au rupt copaci, iar în unele zone temperaturile au scăzut cu 15 grade în numai câteva minute, în timp ce vântul a ajuns la forța unui uragan. Meteorologii avertizează că vremea la extremă este o urmare a încălzirii globale, care, dacă nu va fi stopată, va duce la fenomene din ce în ce mai distructive. 

România a fost lovită de un ciclon care a făcut ravagii în Europa

Estul României a fost măturat de furtuni. În unele zone, vijeliile au avut forța unui uragan. Atunci când furtuna a venit peste județele Constanța și Ialomița, temperaturile au scăzut, în câteva minute, de la 34...35 de grade Celsius la doar 19...20 grade Celsius. 

Și în Tecuci vremea a fost la extremă. Acoperișurile multor case au fost smulse și duse de vânt, iar zeci de copaci au fost puși la pământ. Unii dintre ei au fost chiar smulși din răcădini. 

În Matca, cel mai mare bazin legumicol din ţară, vântul de 90 de kilometri pe oră a distrus hectare întregi de solarii.  

Climatologi: fenomenele meteo periculoase vor fi din ce în ce mai distructive

„Aerul rece a venit şi a împins aerul foarte cald, ori asta a însemnat inclusiv iniţierea de furtuni şi ele au fost cu atât mai puternice cu cât au avut la bază o cantitate mai mare de energie şi aici fac legătura cu schimbarea climei.
Avem de a face cu un fond al încălzirii globale care alimentează cu mai multă căldură, cu mai mulţi vapori de apă toate aceste sisteme de vreme şi instabilităţile şi sistemele care aduc valuri de căldură”, Roxana Bojariu, climatolog. 

Vremea la extremă ne afectează sănătatea

Variațiile tot mai mari și bruște de temperatură ne afectează puternic sănătatea. „Pot să fie variaţii ale tensiunii arteriale. Dacă nu ne adaptăm îmbrăcămintea la aceste schimbări riscul de a face viroze respiratorii este mai mare.

În momentul în care se trece de la o temepratură la alta, modul în care funcţionează diferitele sisteme de apărare ale organismului se modifică”, Daciana Toma, medic de familie. 

Schimbările climatice, impact major și asupra florei și faunei

„Deşertificarea este un proces compex, înseamnă degradarea solului în aşa fel încât să nu mai crească vegetaţie. Există un efect şi al schimbării climei şi asupra ecosistemelor, inclusiv a pădurilor. Temperatura creşte în toate anotimpurile şi creşte şi pe etaje altitudinale şi asta înseamnă că tipurile de specii, de arbori care populează o anumită zonă se urcă mai sus, la altitudine mai mare.

Alte specii nu pot să urce la infinit şi acele specii dispar şi aduc după sine modificări în tot ecosistemul. Pot să dispară anumite specii. Zona alpină nu are unde să se deplaseze mai sus şi atunci pierzi floră şi faună din zona alpină, nu doar în Carpaţi, în Alpi.

Sunt anumiţi vectori de agenţi patogeni care îşi modifică arealul, vin din zonele mai clade spre nord, e cazul a unor tipuri de ţânţari sau a unor păsări care sunt răspunzătoare pentru transmiterea West Nile”, a explicat Roxana Bujoriu, climatolog, pentru Observator.

Soluții

Singura variantă pentru a stopa schimbările climatice este reducerea emisiilor de carbon, altminteri va trebui să înfruntăm valori de caniculă mai intense și mai timpurii, întrerupte de furtuni puternice. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00040
USD
USD: 4.7317 RON
-0.01470
GBP
GBP: 5.9743 RON
-0.00300
HUF
HUF: 1.2106 RON
0.00410
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.3535 RON
-0.02910
Convertor valutar

Rezultat: ---