Alimentele care nu se vor mai regăsi la casele de marcat din supermarketurile românești
Ciocolată, biscuiți, bomboane sau sucuri - niciunul dintre aceste alimente nu le va mai face cu ochiul copiilor la ieșirea din magazin, căci niciun produs dulce sau nesănătos nu va mai fi plasat în apropierea caselor de marcat dedicate părinților însoțiți de copii.
Măsura se va aplica în toate cele peste 4.000 de supermarketuri și hipermarketuri din țară, după ce legea va fi publicată în Monitorul Oficial.
De la raioane nu vor dispărea, așa că trebuie să îi îndrumăm pe copii spre variante mai sănătoase. „Din perspectiva unui dietetician cred că e o măsură foarte bine venită. Dar atât copiii, cât şi părinţii trebuie educaţi în ceea ce priveşte alegerea produselor alimentare de la raft”, Diana Crișan, nutriționist.
Citește și:
Horoscopul lunii IULIE 2023: Află ce îți rezervă astrele în această lună!
100 + Întrebari de cultura generala (cu raspunsuri) din toate domeniile
Evenimentele astrologice din martie 2023 ne deschid porți magice
Consumul excesiv de zahăr poate provoca diabet, o boală care apare la vârste din ce în ce mai fragede. Trei din zece copii și preadolescenți sunt în risc de a dezvolta această boală cronică.
Un studiu recent arată că, până în anul 2030, jumătate de milion de copii din lume ar putea suferi de obezitate.
Zahărul, cea mai mare creștere de preț față de anul trecut
Zahărul se află în topul celor mai mari scumpiri înregistrate în ultimul an, cu o creştere a preţului de 58,25% în aprilie 2023 faţă de aprilie 2022, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Aproape 80% din produsele de pe piață au zahăr
Pe toate produsele este scris, destul de mic, pe etichetă, căt zahăr conțin. Dar cine face calcule printre rafturi, în grabă? De exemplu, un iaurt cu fructe, de 100 de grame, are 4 linguri de zahăr. O doză de băutură carbogazoasă are 5, iar o ciocolată 10 linguri de zahăr.
Citește și:
Industria auto rusa pivoteaza spre China
Trump, primele declarații după inculpare
Horoscopul săptămânii 9 - 15 octombrie 2023: Află ce îți rezervă astrele!
O altă problemă imensă este că cel puțin 50 de substanțe înseamnă, în realitate, tot zahăr. Deci nu prea ai ce și cum ocoli, decât dacă îți păstrezi în alimentație doar câteva produse, pe care le cumperi de la producători locali de încredere. Cert este însă că trebuie să uiți de pofte și să îți creezi un stil de viață mai simplu.