Angajații din construcții și agricultură ar putea avea salariile tăiate din toamnă
De mai mulți ani, angajații din construcții, agricultură și industria alimentară nu plătesc contribuția pentru Sănătate de 10%. În construcții, salariul minim brut pe economie este de 4.000 de lei, iar angajații câștigă în mână 3.159 de lei.
Odată cu eliminarea acestei facilități fiscale, angajatorii vor hotărî dacă vor scădea salariile cu 400 de lei sau dacă vor mări venitul brut.
În agricultură și industria alimentară, salariul minim brut pe economie este de 3.000 de lei, iar cel net de 2.360 de lei. Din toamnă, aceștia ar putea primi cu 300 de lei mai puțin.
Noul plan de măsuri pregătit de ministrul de Finanțe vine în contextul în care, în primele cinci luni, România a avut un deficit bugetar de 2,33% din PIB, iar ținta de deficit bugetar asumată de noi este de 4,4% pe tot anul.
Citește și:
Angajații care ar putea avea salariu minim de 4.500 de lei din toamnă
Angajații care ar putea fi scutiți de la plata contribuției la pilonul al II-lea de pensii
Vineri, Comisia Europeană a transmis o scrisoare prin care cerea scăderea deficitului bugetar. Altminteri, am putea pierde fondurile de coeziune.
Cei mai căutați angajați din România
Lipsa de personal calificat în domeniul energetic devine o provocare majoră în țara noastră, în condițiile în care salariile oferite pentru meseria de energetician sunt atractive, dar puțini români vor să o practice, din cauza lipsei de experiență și cunoștințe necesare.
În ultimii ani, această meserie a devenit una dintre cele mai căutate și mai bine plătite din România, datorită cererii în creștere pentru energii regenerabile și a investițiilor în infrastructura energetică.
Chiar și așa, angajatorii se confruntă cu dificultăți în găsirea de candidați calificați, dat fiind că mulți români nu au cunoștințele necesare pentru a instala și a întreține, de pildă, un panou fotovoltaic.
Citește și:
Guvernul pregătește un plan de măsuri privind reorganizarea sistemului bugetar
Guvernul majorează salariul minim pe economie în anumite domenii
Încep negocierile pentru noile măsuri fiscale. Ce taxe mărește Guvernul de la 1 septembrie
Această situație are un impact negativ asupra dezvoltării energiei regenerabile și a adoptării tehnologiilor ecologice în România. Chiar dacă există o cerere crescută pentru astfel de servicii, lipsa personalului calificat încetinește ritmul de implementare a proiectelor și afectează potențialul de creștere economică al țării.