Cornel Dinicu va fi plasat în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, a decis, joi, Tribunalul Prahova. Luni, 29 ianuarie, instanța a hotărât ca patronul Fermei Dacilor să rămână în arest preventiv. Decizia nu a fost definitivă și a fost contestată la apel.
Tribunalul a înlocuit şi măsura arestului la domiciliu dispusă anterior faţă de alte două persoane implicate în administrarea pensiunii - Vitomir Adrian Ristin și Adelina Elena Ilie, cu măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Decizia este definitivă.
Cei trei sunt acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare o tragedie. Construcția corpului principal de clădire, care include restaurant, bucătărie și spații de cazare la parter și mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire, iar demersurile şi măsurile dispuse pentru „intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, spun anchetatorii.
Citește și:
Patronul Fermei Dacilor rămâne după gratii
Ipoteza lansată de unul dintre apropiaţii patronului Fermei Dacilor, la o lună după incendiu
Încă o reținere în dosarul Ferma Dacilor. Ce suspectează procurorii
„De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, HGR nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu.
Situaţia expusă anterior a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26.12.2023, în jurul orei 05,45, a unui incendiu (...), sursa probabilă a incendiului fiind 'efectul termic al curentului electric'”, preciza anterior Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Potrivit sursei citate, complextul turistic este racordat la rețeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în 2014, pentru un consumator non casnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea 'pompă de apă' având o putere de 8 Kw, insuficientă pentru susţinerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni.
Citește și:
Primele măsuri după tragedia de la Ferma Dacilor. Patronul Cornel Dinicu, arestat preventiv
Încă un avocat de-al lui Cornel Dinicu abandonează cazul
Ferma Dacilor. Argumentul lui Cornel Dinicu în fața judecătorilor pentru a fi lăsat în ibertate
Opt oameni, printre care trei copii, au murit carbonizați în urma incendiului care a izbunic în a doua zi de Crăciun la Ferma Dacilor.