Ajutoare de la stat pentru familiile cu mai mult de doi copii
Familiile cu mai mult de doi copii ar putea primi din partea statului un ajutor financiar de cel puțin un salariu minim pe economie. Prima Cameră din Parlament a adoptat această măsură.
Proiectul de lege care a trecut și de Senat și astfel își propune unele măsuri pentru stimularea creșterii natalității în România.
Măsura se referă la părinții care au în întreținere trei copii și mai mult în vârstă de până la 18 ani, acestora urmând să le fie acordată o indemnizație lunară neimpozabilă și nesupusă executării silite (cu excepția situației în care a fost acordată în mod necuvenit). Sumele propuse sunt:
- echivalentul unui salariu minim pe economie pentru trei copii;
- 1,5 salarii minime nete pentru cei care au patru copii;
- două salarii minime nete pentru cinci copii; 2,5 salarii minime nete pentru șase sau mai mulți copii.
Proiectul de lege trebuie aprobat de Camera Deputaților
Aceste ajutoare vor fi acordate tuturor celor care îndeplinesc criteriile legate de numărul de copii, o condiționare fiind ca beneficiarii să realizeze venituri impozabile din salarii sau pensii, indiferent de cuantumul acestora.
Citește și:
Marcel Ciolacu, la inaugurarea podului de la Brăila: „Va crește numărul turiștilor”
Citate despre familie. Top 100 citate celebre despre familie
În cazul mamelor aflate în concediu de creștere a copilului, acestea ar trebui să fi realizat venituri impozabile în 12 din ultimele 24 de luni de dinaintea nașterii (sau adopției).
O altă condiție este ca părinții sau întreținătorii să fie cetățeni români, cu domiciliul în România, iar copiii aflați în îngrijire să fie înscriși într-o unitate de învățământ după vârsta de trei ani.
Momentan, prevederile proiectului de lege nu se aplică, deoarece proiectul trebuie să fie aprobat de Camera Deputaților și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.