Social

Sediul ANCOM din Capitală a fost spart. Unul dintre hoți a fost prins

schedule 06 nov. 2023, 10:24

Sediul ANCOM din Capitală a fost spart. Unul dintre hoți a fost prins
Cristi Croitoru / Shutterstock

Sediul Autorității Naționale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicații a fost spart de un grup de hoți. Unul dintre indivizi a fost prins chiar la locul faptei.

A fost spart sediul ANCOM din București

Sediul ANCOM se află în Sectorul 3 al Capitalei. Acesta a fost spart în această dimineață de un grup de persoane. Aceștia au forțat intrarea în garajul ANCOM și ar fi intrat și în mai multe dintre birourile instituției.

În prezent, la locul faptei intervin polițiștii care interoghează martorii spargerii. Oamenii legii au făcut mai multe precizări cu privire la incidentul de la sediul ANCOM.

"Luni, în jurul orei 07.30, Secția 10 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că în sediul ANCOM din strada Delea Nouă nr. 2 s-a pătruns prin înlăturarea un grilaj ce nu era asigurat, iar din patru birouri de la etajul 2 al clădirii au fost sustrase mai multe bunuri. Jandarmii au prins una dintre persoanele implicate, asupra acesteia fiind găsite 3 telefoane mobile. Se efectuează cercetări la fața locului, în vederea clarificării tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei", precizează oamenii legii.

De asemenea, polițiștii menționează că în imobilul în care își desfășoară activitatea ANCOM are sediu și o altă societate comercială. Securitatea clădirii este asigurată de jandarmi și de o firma privată. În momentul spargerii, paznicul care se afla la serviciu era beat. Acesta a fost testat și s-a constatat că avea o concentrație de 0,68 mg/l alcool in aerul expirat.

Cu ce se ocupă ANCOM

ANCOM este o autoritate publică independentă a statului român, aflată sub control parlamentar, care își finanțează integral din venituri proprii cheltuielile curente și de capital. Firma are sediul în București și este prezentă în teritoriu prin alte 46 de Oficii Județene arondate celor patru Direcții Regionale, București, Cluj, Iași și Timiș.

Activitatea sa este gestionată de 3 Direcții executive: Reglementare economică și tehnică, Administrarea spectrului radio și numerotație și Direcția de monitorizare și control.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00070
USD
USD: 4.7742 RON
-0.04250
GBP
GBP: 5.9774 RON
-0.00310
HUF
HUF: 1.2104 RON
0.00020
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.3721 RON
-0.01860
Convertor valutar

Rezultat: ---