Showbiz

Veste de ultimă oră despre Mircea Radu. Românii i-au sărit în ajutor

schedule 29 sept. 2023, 10:47

Mircea Radu și echipa „Noi, românii” de la Metropola TV străbat Europa în căutarea românilor stabiliți peste hotare, români cu povești extraordinare. Pe lângă lucrurile absolut senzaționale pe care le-au aflat, pe lângă istorisirile, multe dintre ele emoționante, care au ajuns în caravana Metropola TV, vedeta TV și ai săi colegi experimentează omenia în cel mai puternic sens al cuvântului.

Sutele de kilometri parcuși, orele de somn pierdute, și-au spus cuvântul și iată că toată echipa Metropola TV, în frunte cu prezentatorul emisiunii „Noi, românii”, s-au pricopsit zilele acestea cu o viroză de toată frumusețea.

„Toată echipa de la <> este răcită cobză și nu este vorba despre filmările pe care le-am tras aici pe malul mării sau despre vântul care bătea dinspre mare, și nici de ploaia măruntă, nu, nu, este vorba despre un virus. Toți suntem cu pastilele la noi.”, povestește Mircea radu într-o postare pe Tik Tok.

Cum spuneam mai devreme, însă, omenia românilor este stare de fapt oriunde ar fi ei în lumea aceasta și este nevoie de un singur semn pentru ca mobilizarea să fie una de scris în DEX în fața cuvântului român.

„Abia ce am postat că sunt răcit și, la plecarea din Plymouth (eram deja în autocarul Metropola TV), cineva mi-a sărit in ajutor! Mihaela Cristina Dănică se numește salvatoarea noastră, a întregii echipe “Noi, românii”, cea care ne-a adus un flacon cu sirop de tuse, “for colds and flu”! Mulțumim, Mihaela! Pfuuuu… ce înseamnă solidaritatea de neam!”, a povestit Mircea Radu, mișcat de gestul doamnei care a plecat din România, dar nu a permis ca România să-i plece din inimă.

Asemenea ei, sunt mulți alți cetățeni care fac cinste țării noastre, oameni minunați pe care telespectatorii Metropola TV au ocazia să-i cunoască în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, în emisiunea „Noi, românii”, difuzată pe Metropola TV.

Programele Metropola TV pot fi urmărite pe următoarele frecvențe:

1. Digi poziția 41 HD, 42 SD
2. Orange TV poziția 125 SD
3. Vodafone poziția 804 SD
4. INES poziția 203 HD
5. NEXTGEN poziția 12

Citește continuarea pe Kudika.ro.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9764 RON
-0.00050
USD
USD: 4.65 RON
-0.01390
GBP
GBP: 5.818 RON
0.00140
HUF
HUF: 1.2774 RON
-0.00380
BGN
BGN: 2.5444 RON
-0.00030
CHF
CHF: 5.0964 RON
-0.00730
Convertor valutar

Rezultat: ---