Special

Primul aeroport construit în România de la zero în ultimii 50 de ani, deschis azi, după 15 ani. Prima cursă cu oficialități

schedule 15 iun. 2023, 10:01

Primul aeroport construit în România de la zero în ultimii 50 de ani, deschis azi, după 15 ani. Prima cursă cu oficialități
Foto: Brasov Airport

Astăzi, la Brașov, se deschide primul aeroport construit în România de la zero în ultimii 50 de ani, după 15 ani de când s-a început acest proiect. Prima cursă cu avionul TAROM, pilotat de fiul cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu, a avut la bord mai multe oficialități. 

Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, primul construit în România de la zero în ultimii 50 de ani, deschis oficial azi, după 15 ani

Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, cu o pistă de 2820 de metri lungime și 45 de metri lățime, este primul aeroport construit în România de la zero în ultimii 50 de ani. 

Au trecut mai bine de 15 ani de când a început acest proiect. Cu nenumărate poticniri, astăzi, în jurul orei 10:00 a sosit primul zbor de la București, un zbor demonstrativ. Ulterior, după-amiază, pe acest aeroport va ateriza prima cursă de linie. 

Este o investiție de aproape 150 de milioane de euro, o investiție în care localnicii speră să-și schimbe radical economia, societatea și turismul. 

Noua aerogată, dotată cu tehnologii de securitate de ultimă generație

Prima cursă care a aterizat joi dimineață pe Aeroportul Internațional Brașov - Ghimbav a fost un avion TAROM și a avut la bord mai multe oficialități. Aeronava a fost pilotată de fiul cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu. 

Noua aerogară este dotată cu tehnologii de securitate de ultimă generaţie. De pildă, echipamentele de scanare a bagajelor sunt dotate cu algoritmi de detecție a explozibililor lichizi, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor mai fi forțați să scoată laptop-urile și lichidele din bagajele de mână. 

Aeroportul beneficiază de controlul la distanţă al zborurilor. Cursa inaugurală, dar şi celelalte curse care vor decola şi ateriza în Braşov sunt dirijate de la 400 de km distanţă, din Centrul ROMATSA Arad.

„La ora 8:10, aeronava TAROM pilotată de Cătălin Prunariu, fiul cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu, aterizează pe pista Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav. Personalităţi ale vieţii politico-sociale din ţara noastră, de la preşedintele desemnat al Senatului, Nicolae Ciucă, şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, până la cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu şi preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român Mihai Covaliu, alături de ambasadorii Marii Britanii şi Franţei şi alţi oficiali guvermanentali se află în prima cursă care aterizează la AIBG”, conform unei postări de pagina de Facebook a preşedintelui CJ Braşov Adrian Veştea, ministru desemnat al Dezvoltării. 

Compania TAROM anunţă efectuarea primului zbor cu destinaţia Aeroportului Internaţional Braşov. „Cursa de inaugurare a primului aeroport din Braşov a fost efectuată cu o aeronavă charter TAROM, marcând astfel această premieră într-o manieră simbolică: prima companie aeriană din istoria României deschide primul aeroport internaţional din istoria Braşovului”, transmite compania.

„Întreaga echipă TAROM este onorată de efectuarea zborului inaugural pe Aeroportul Internaţional Braşov. Am răspuns la această invitaţie pentru că este firesc ca primul aeroport din istoria Braşovului şi primul aeroport construit în România în ultimii 50 de ani să fie inaugurat de prima companie aeriană din istoria României”, a declarat Monica Cramer, Director Comercial al operatorului naţional de transport aerian.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 22 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

37 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00040
USD
USD: 4.5521 RON
-0.01440
GBP
GBP: 5.9517 RON
-0.01230
HUF
HUF: 1.2425 RON
0.00370
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00020
CHF
CHF: 5.2944 RON
0.00150
Convertor valutar

Rezultat: ---