Social

Așteptarea pensionarilor din România a luat sfârșit. Anunțul făcut de şeful Casei de Pensii

schedule 04 dec. 2023, 07:53

Așteptarea pensionarilor din România a luat sfârșit. Anunțul făcut de şeful Casei de Pensii
Mircea Moira/Shutterstock

Săptămâna începe cu vești bune pentru toți pensionarii din România. Șeful Casei de Pensii din România a anunțat că așteptarea a luat sfârșit.

Veste bună pentru pensionarii români

Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a declarat încă de miercuri, că pensiile pentru ultima lună din an vor fi livrate de poștași începând de luni, 4 decembrie 2023.

De asemenea, acesta a menționat că, din momentul în care deține funcția de președinte al Casei Naționale de Pensii, nu au existat întârzieri cu pensiile.

„De când sunt preşedinte la Casa Naţională de Pensii nu s-a întârziat absolut nicio zi. E aceeaşi procedură în fiecare an. Am făcut toate diligenţele în acest sens. Deja o parte din bani i-am virat Companiei Naţionale Poşta Română începând chiar de săptămâna trecută – o sumă substanţială. Aproximativ 50% din suma pe luna decembrie am virat-o. Urmează să facem plăţi şi după 1 Decembrie.„, a declarat șeful Casei de Pensii.

Baciu a afirmat că luni, 4 decembrie, se va mai face încă o plată, se va face şi ulterior, în așa fel încât pensionarii să își primească banii la timp, aşa cum îi primesc în fiecare lună, regulat, să nu se simtă aceste zile libere.

„Colegii mei din teritoriu, din casele teritoriale de pensii, depun toate eforturile ca banii să ajungă la timp la pensionari. Până pe data de 15 decembrie, toate pensiile vor fi achitate în sistemul public de pensii. Colegii mei sunt responsabili, nu va fi afectat procesul de plată a pensiilor pe luna decembrie”, a afirmat Baciu, la lansarea oficială a aplicaţiei RODPA1 a CNPP..

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00040
USD
USD: 4.7317 RON
-0.01470
GBP
GBP: 5.9743 RON
-0.00300
HUF
HUF: 1.2106 RON
0.00410
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.3535 RON
-0.02910
Convertor valutar

Rezultat: ---