Sport

Sorana Cîrstea scrie istorie la US Open! Românca s-a calificat în sferturi după ce a învins-o în două seturi pe Belinda Bencic

schedule 04 sept. 2023, 08:12

Sorana Cîrstea scrie istorie la US Open! Românca s-a calificat în sferturi după ce a învins-o în două seturi pe Belinda Bencic
Foto: Leonard Zhukovsky/Shutterstock

Sorana Cîrstea s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, duminică, la New York, după ce a învins-o pe elvețianca Belinda Bencic, cu 6-3, 6-3. 

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la US Open după ce a învins-o în două seturi pe Belinda Bencic

Sorana Cîrstea (33 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 30, a reuşit cea mai mare performanţă a sa la Flushing Meadows. Jucătoarea română de tenis a mai jucat un singur sfert de finală la un turneu de Mare Șlem, în anul 2009, la Roland Garros, când avea 19 ani.

Românca a început în forţă meciul şi a condus cu 5-0 în primul set, pe care l-a câştigat în cele din urmă cu 6-3. Cîrstea a început bine şi setul secund, cu break, a avut apoi 2-0 şi 4-1, impunându-se tot cu 6-3.

Cîrstea a încheiat cu 5 aşi, iar Bencic (26 ani, 13 WTA) a făcut 5 duble greşeli. Sorana a fost superioară la winners, 16-13. Diferența s-a văzut la erorile neforțate, campioana având 32 comparativ cu 14 ale româncei.

Cîrstea are 3-1 în meciurile directe cu Bencic, pe care a mai învins-o în februarie 2021, în optimile turneului Grampians Trophy de la Melbourne, cu 7-5, 6-2, şi în august 2022, în primul tur la Cincinnati, cu 6-2, 6-7 (3/7), 6-4. Bencic a câştigat chiar la US Open, anul trecut, în turul secund, cu 3-6, 7-5, 6-2, conform Agerpres

 În sferturi, Cîrstea o va înfrunta pe jucătoarea cehă Karolina Muchova (27 ani, 10 WTA), care a dispus în optimi de chinezoaica Xinyu Wang, cu 6-3, 5-7, 6-1. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 9 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

28 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9763 RON
0.00020
USD
USD: 4.6109 RON
0.00470
GBP
GBP: 5.7827 RON
-0.00080
HUF
HUF: 1.2877 RON
-0.00220
BGN
BGN: 2.5443 RON
0.00010
CHF
CHF: 5.0812 RON
0.00800
Convertor valutar

Rezultat: ---