Economic

PFA-urile, atinse de modificările fiscale. Cât vor plăti la pensie cei cu venituri de 2.000 de euro pe lună

schedule 05 aug. 2023, 08:43

PFA-urile, atinse de modificările fiscale. Cât vor plăti la pensie cei cu venituri de 2.000 de euro pe lună
Foto: Vlad Ispas/Shutterstock

PFA-urile ar urma să achite contribuții mai mari pentru sănătate și pensii din 2024, după modificările fiscale. Iată cât vor plăti la pensie cei cu venituri de 2.000 de euro pe lună. Experții spun că măsurile Guvernului ar urma să îi determine să își închidă firmele sau să lucreze la negreu. 

Românii cu PFA vor primi lovitură după lovitură, după modificările fiscale

Micii antreprenori și cei care prestează servicii independente sunt serios afectați de pachetul de taxe pregătit de guvern. Pentru PFA-uri, contribuţia la sănătate nu va mai fi plafonată, ci devine 10% din venitul net, indiferent de valoarea acestuia. 

Și contribuția la pensii va fi mai mare. De exemplu, cei care au un venit de 2.000 de euro pe lună, vor plăti luna 2.250 de lei în loc de 1.500 de lei. 

În prezent, în România sunt în jur de 430.000 de PFA-uri. În 2022, au fost înființate aproape 32.000, cu 11% mai mult față de anul 2021. Dintre cei care au PFA-uri, cei mai bine câștigă specialiștii IT, cei din marketing, dar și inginerii. 

Specialiștii, despre măsurile guvernării PSD-PNL privind PFA-urile: „Bulversează din nou piața muncii”

„Bulversează din nou piaţa muncii, bulversează firmele mici, PFA-urile şi, automat, angajaţii. Toată problema porneşte de la aparatul de stat, pentru că acolo se pierd foarte mulţi bani. Şi atunci trebuie să luăm din mediul privat”, a explicat Sorina Faier, specialist HR, pentru Observator.

Așadar, cine câștigă mai mult, din surse diferite, plătește mai mult. La un câştig anual de un milion de lei din activităţi independente şi alţi 500 de mii de lei din dividente sau chirii, achită acum către stat o contribuţie de 7.200 de lei. De anul viitor, suma creşte considerabil. 

„Pe un milion se va plăti 10%. Care e egal cu 100.000 de lei. Pe restul de 500.000, ţinând cont că se propune şi creşterea salariului minim la 3.300 de lei, se propune şi creşterea plafonului la 36. Ne dă 11.800. Deci, în total, 111.800 de lei. Dacă împărţim asta la 7.200, ne dă o creştere de 1.400%”, a declarat Gabriel Biriş, analist fiscal. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 22 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

37 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9752 RON
0.00070
USD
USD: 4.5471 RON
0.00500
GBP
GBP: 5.9437 RON
0.00800
HUF
HUF: 1.2412 RON
0.00130
BGN
BGN: 2.5438 RON
0.00030
CHF
CHF: 5.3043 RON
-0.00990
Convertor valutar

Rezultat: ---