Secretarul general ONU, despre tensiunea dintre Israel și Fâșia Gaza
Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a făcut declarații cu privire la războiul din Israel, la New York.
"Recunosc doleanțele legitime ale poporului palestinian. Dar nimic nu poate justifica aceste acte de teroare și uciderea, mutilarea și răpirea civililor", a spus Guterres, potrivit Sky News.
Liderul ONU a făcut un apel cu privire la încetarea ostilităților, a terorii și la eliberarea ostaticilor.
"Îmi reiterez apelul de a sfârși imediat aceste atacuri și de a elibera toți ostaticii", a mai spus Antonio Guterres.
Totodată, oficialul a declarat că este foarte îngrijorat în ceea ce privește informațiile privind moartea a 500 de palestinieni în urma loviturilor Israelului asupra Fâșiei Gaza.
Citește și:
Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European și la Summitul Euro la Bruxelles
Putin întărește legăturile la summitul SCO în Kazahstan
Cum a justificat Rusia atacul de la granița cu România. Relatările unui jurnalist rus
"În timp ce recunosc preocupările legitime ale Israelului în materie de securitate, îi reamintesc, de asemenea, că operațiunile militare trebuie să se desfășoare în strictă conformitate cu dreptul umanitar internațional.
Civilii trebuie să fie respectați și protejați în orice moment, iar infrastructura civilă nu trebuie să fie niciodată o țintă", a adăugat Antonio Guterres.