Speciale

Retrospectiva zilei 07 septembrie 2023

schedule 08 sept. 2023, 01:15

9 NEWS prezintă retrospectiva zilei 07 septembrie 2023 cu cele mai importante știri ale momentului. Citește cele mai recente știri din lumea mondenă, actualitate, politică, social, economie, auto și sport.

1. Aliații din NATO, informați de către Iohannis despre bucățile de dronă prăbușite pe teritoriul României. Reacția Alianței

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că aliaţii NATO au fost informaţi cu privire la descoperirea unor bucăți, care foarte probabil sunt ale unei drone. Aliații și-au exprimat o puternică solidaritate cu România, a transmis purtătorul de cuvânt al NATO, Dylan White. Afirmațiile vin după ce, în cursul zilei de miercuri, Ministerul Apărării a confirmat că o dronă s-a prăbușit pe teritoriul României, după două zile de incertitudine și declarații contradictorii. 
Citeste tot articolul »

2. Descinderi la bănci: acuzații grave pentru 10 bănci din România. Care este schema prin care ar fi făcut schimb de informații prin Biroul de Credit

Consiliul Concurenței a descins din nou la zece bănci din România. Autoritatea continuă anchetele despre ratele românilor care ar fi fost majorate artificial și găsesc noi nereguli grave. Inspectorii caută probe în telefoanele și laptopurile bancherilor despre cum instituțiile bancare ar fi făcut schimb de informații prin Biroul de Credit. Dacă suspiciunile Consiliului se adeveresc, clienții ar putea cere despăgubiri. 

Citeste tot articolul »

3. Bilanțul de pe litoral, la finalul sezonului estival: 18 oameni au murit, iar 42 au fost salvați în ultima clipă

La finalul sezonului estival, salvatorii au făcut bilanțul acestei veri, de la malul mării. În cele mai multe situații, turiștii și-au pus viața în pericol și s-au aventurat în valuri, chiar și pe steag roșu. Statisticile arată că 18 oameni au murit, iar 43 au fost salvați în ultima clipă. Totodată, mii de persoane au avut nevoie de asistență medicală din diferite motive. 
Citeste tot articolul »

4. Amenzi uriașe pentru cei care nu elimină ambrozia de pe terenurile lor. Cum poți scăpa de această plantă

Sute de mii de români sunt afectați de ambrozie, iar autoritățile încă se chinuie să găsească o soluție pentru rezolvarea acestei probleme. Cei care nu elimină această plantă de pe terenul lor pot primi amenzi uriașe. Dar cum poți scăpa de ea? Iată detalii mai jos. 

Citeste tot articolul »

5. De ce poftim la dulciuri pe înserat. Avertismentul medicilor: „Vine la pachet cu dependența”

Comandăm din ce în ce mai multe deserturi acasă, arată cele mai noi date ale unei platforme de livrare. Amandine, plăcinte, prajituri cu ciocolată sau cu fructe, fie înghețată, toate ne fac cu ochiul, mai ales pe înserat. Dar de ce poftim la dulciuri seara? Ce ne avertizează specialiștii? 
Citeste tot articolul »

6. Cătălin Bordea, primele declarații după ce a aflat că Livia și Spike sunt împreună: „Despre morți numai de bine”

Cătălin Bordea a avut o reacție cu totul și cu totul neașteptată, la scurt timp după ce a aflat că Livia și Spike sunt împreună. Iată ce a postat îndrăgitul comediant direct pe contul lui oficial de Instagram!
Citeste tot articolul »

7. Irisha, pe punctul de a-și pierde viața în propria casă. Lovitura de la cap ar fi putut fi fatală: „Plâng și râd în același timp”

Irisha și-a văzut moartea cu ochii în propria casă, după ce s-a lovit puternic la cap. Vedeta le-a povestit fanilor ei de pe rețelele sociale prin ce a fost nevoită să treacă.
Citeste tot articolul »

8. Bella Santiago, mărturisiri cu ochii în lacrimi. Nu a avut o copilărie fericită: „Noi am fost foarte săraci”

Bella Santiago și-a amintit de copilăria, care nu a fost deloc una fericită și a vorbit despre acest subiect sensibil cu ochii în lacrimi. Familia sa a fost una saracă, motiv pentru care a învățat multe lecții de viață, încă de la o vârstă fragedă.
Citeste tot articolul »

9. Alina Sorescu a început să plângă în direct. Ce dezvăluiri i-a făcut lui Cătălin Măruță despre divorțul de Alexandru Ciucu

Alina Sorescu a început să plângă în direct, la Pro TV. Vedeta i-a făcut câteva dezvăluiri lui Cătălin Măruță despre viața de familie, dar și despre felul în care fiicele ei au fost afectate de divorț.

Citeste tot articolul »

10. Jens Stoltenberg, despre drona rusească găsită în România: „Nu avem nicio informaţie care să indice un atac intenţionat din partea Rusiei”

NATO nu are niciun indiciu că resturile de dronă găsite pe teritoriul României au fost cauzate de un atac intenţionat al Moscovei, a afirmat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în Parlamentul European. „Nu avem nicio informaţie care să indice un atac intenţionat din partea Rusiei, şi aşteptăm rezultatul investigaţiei aflate în desfăşurare”, a spus oficialul în faţa eurodeputaţilor. 
Citeste tot articolul »

11. Viviana Sposub, întâlnire total neașteptată în America: „Hai să vă povestesc ceva”

Viviana Sposub a avut parte de o întâlnire total neașteptată în America, dar nu a mai vorbit despre ea până acum. A simțit, după luni bune, să le povestească și fanilor ei de ce surpriză a avut parte peste hotare.

Citeste tot articolul »

12. Care este greșeala pe care Ilinca Vandici a făcut-o mulți ani. Dezvăluiri emoționante: „Nu am fost crescută în spiritul ăsta”

Ilinca Vandici a povestit, într-un interviu acordat recent, care este greșeala pe care a făcut timp de mai mulți ani și, de asemenea, cum a reușit să o remedieze. Iată ce a zis îndrăgita prezentatoare de la Kanal D!
Citeste tot articolul »

13. Sânziana Buruiană, nemulțumită de aspectul ei fizic. Cum vrea să scape de kilogramele în plus: „Trece foarte repede viața”

Sânziana Buruiană a declarat că este nemulțumită de aspectul ei fizic și nu are de gând să stea cu mâinile în sân în această privință. La ce procedură vrea să apeleze, în cel mai scurt timp!
Citeste tot articolul »

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9764 RON
-0.00050
USD
USD: 4.65 RON
-0.01390
GBP
GBP: 5.818 RON
0.00140
HUF
HUF: 1.2774 RON
-0.00380
BGN
BGN: 2.5444 RON
-0.00030
CHF
CHF: 5.0964 RON
-0.00730
Convertor valutar

Rezultat: ---