Locale Social

Primele probleme la Podul de la Brăila. Asfaltul turnat recent s-a fisurat și trebuie refăcut. Cine se face vinovat

schedule 29 apr. 2023, 17:56

Primele probleme la Podul de la Brăila. Asfaltul turnat recent s-a fisurat și trebuie refăcut. Cine se face vinovat
Daniel Chetroni/ Shutterstock

Nici nu a apucat să fie finisat că deja au apărut problemele. La doar 20 de zile după ce un secretar de stat din Ministerul Transporturilor a anunțat că a traversat podul de la Brăila cu mașina, asfaltul s-a și fisurat. Acesta a fost turnat de curând și trebuie refăcut. Podul nu a fost încă deschis. Se presupune că de vină ar fi utilajele de mare tonaj de pe șantier.

Asfaltul de pe Podul de la Brăila s-a fisurat. Cine e de vină

Asfaltul de pe Podul de la Brăila a fost turnat recent, însă deja au apărut și primele fisuri. Pe anumite porțiuni acesta a crăpat. Se presupune că acest lucru a fost posibil din cauza unei macarale de mari dimensiuni care a fost folosită la lucrări. Acum, constructorul este nevoit să remedieze porțiunile în care au apărut fisurile, să decoperteze și apoi să toarne un nou asfalt pe porțiuni mici de 10-20 metri pătrați.

Specialiștii spun că în acest caz nu este vorba despre o eroare de execuție, ci despre utilajele grele care au fost folosite pe șantier pentru lucrări. Din această cauză, începând de astăzi, pe DN 22B, șoseaua Dig Galați – Brăila, se va circula alternativ, pe un singur sens, deoarece se va începe asfaltarea șoselelor de legătură dintre șoseaua Dig și unul dintre sensurile giratorii care duc spre pod.

Podul de la Brăila ar putea fi inaugurat în luna iulie, în pofida faptului că drumurile de legătură vor fi gata doar parțial. Anterior, autoritățile au anunțat că circulația pe pod se va deschide încă din luna decembrie anul trecut.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00040
USD
USD: 4.7317 RON
-0.01470
GBP
GBP: 5.9743 RON
-0.00300
HUF
HUF: 1.2106 RON
0.00410
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.3535 RON
-0.02910
Convertor valutar

Rezultat: ---