Social

O nouă zi de protest fără protestatari în Piața Constituției. Nicușor Dan: „Avem aceeași imagine”

schedule 23 ian. 2024, 10:53

O nouă zi de protest fără protestatari în Piața Constituției. Nicușor Dan: „Avem aceeași imagine”
LCV / Shutterstock

Protestul fermierilor din Piaţa Constituţiei continuă și astăzi, însă fără protestatari.

Protestul fără protestatari continuă

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, luni seară, că protestul fermierilor și a transportatorilor din Piaţa Constituţiei, la care nu a venit nimeni, va continua şi marţi. Chiar dacă nici astăzi nu se va prezenta nimeni la protest, zona este blocată potrivit protocolului.

Edilul Capitalei a mai precizat că au existat 4-5 solicitări de autorizare a protestelor fermierilor şi transportatorilor în Bucureşti, însă niciuna dintre aceste cereri nu a îndeplinit elementele legale, într-un final acestea fiind respinse.

"E o poveste mai lungă. Au fost vreo 4-5 solicitări de protest pe care noi le-am respins pentru că nu aveau elementele legale, după aceea a fost solicitarea de protest a sindicatului transportatorilor, care au venit și au spus „vrem să aducem 15.000 de mașini să blocăm Piața Victoriei și toate arterele care dau în ea”, ceea ce ar fi fost ilegal și ar fi paralizat orașul, iar după aceea a venit această solicitare, de la un cetățean, avea elementele legale, el a spus că aduce 100 de tractoare, 100 de camioane.
A vrut inițial Piața Victoriei, l-am convins în urma discuțiilor din comisie pentru Piața Constituției, nu afecta traficul, chiar dacă erau toate utilajele și 5.000 de oameni, numai că, iată că nu a strâns protestatarii la care se aștepta.
Am avut, neoficial, încercări să-l convingem să renunțe pentru ziua de mâine, dar nu a vrut. Deci, mâine o să avem aceeași imagine. O piață blocată conform protocolului, până după-amiază", a spus primarul Nicuşor Dan.

Edilul Capitalei menționează că în timpul mandatului său a aprobat o mie de proteste și va mai aproba doar dacă acestea îndeplinesc condițiile legale.

"Am aprobat în 3 ani de mandat o mie de proteste, comisia pe care o conduc, inclusiv vreo 20, 30 împotriva mea. Deci, orice fel de protest, dacă întrunește condițiile legale, va fi aprobat", a mai spus Nicuşor Dan.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9765 RON
-0.00020
USD
USD: 4.6373 RON
0.00130
GBP
GBP: 5.8018 RON
0.00490
HUF
HUF: 1.2662 RON
0.00090
BGN
BGN: 2.5444 RON
CHF
CHF: 5.0832 RON
0.00110
Convertor valutar

Rezultat: ---