Ciolacu cere reorganizarea ministerelor până la sfârșitul anului 2023
Premierul Marcel Ciolacu a cerut ca până la finalul acestui an, ministerele să îi prezinte reorganizarea acestora.
"Am început cu o administrație mai suplă, prin legea de asumare, am creat cadrul legislativ ca această reformă în administrație să pornească. Nu pot să fac o reformă pe colțul mesei, pentru că vorbim și de oameni, și de funcționalitate", afirmă Marcel Ciolacu.
Premierul a menționat că până la data de 31 decembrie, toate ministerele trebuie să prezinte reorganizarea acestora. De asemenea, oficialul a transmis că vor exista ședințe de guvern și de două ori pe săptămână.
"Vorbeam ieri cu domnul ministrul Sorin Grindeanu, are 53 de autorități în subordine. Ministerul Mediului, zeci de autorități. Ce am hotărât foarte clar: fiecare minister va veni în propunerea de reorganizare cu un birou unic de avizare. În acel moment, antreprenorii nu mai trebuie să se ducă la Ministerul Mediului, la trei agenții, va fi un birou unic, în subordinea ministrului, astfel încât ministrul să știe la orice oră dacă s-au depășit termenele", adaugă Ciolacu.
Premierul României susține că nu a fost construit un parteneriat direct între Guvern, clasa politică, Parlament și mediul de afaceri.
Citește și:
Ciolacu vrea reorganizarea ministerelor. Până la ce dată trebuie făcute schimbările
Reacția lui Rafila, după ce premierul Ciolacu i-a cerut schimbări la CNAS
"E aproape și imposibill, în acest moment, dacă și noi nu devenim mai sănătoși. Am avut nouă prim-miniștri, în nouă ani (...), am avut sute de miniștri în patru ani de zile. Sunt ministere importante, de Finanțe, Transporturi, unde în Germania au avut ministru al Transporturilor 17 ani, același ministru. Noi am schimbat câte doi pe an. Încercăm să creăm ceva predictibil și politic, și tot ce ne-am asumat acum să putem continua, altfel nu vom aduce echilibru", a încheiat Marcel Ciolacu.