În Afumați, oamenii și-au cerut iertare față de bucureșteni și de cei toți afectați, dar afirmă că dacă nu se revoltă astfel, nu își pot cere altfel drepturile. Reprezentanții transportatorilor și cei ai agricultorilor au căzut de comun acord cu poliția și cu jandarmeria așa încât să meargă organizat, în coloană, pe șoseaua de centură.
Manifestanții ar fi vrut să intre de seara trecută în București să să blocheze centru, însă au rămas peste noapte pe șoseaua de centură. Sunt multe probleme pe care salariații vor să le scoată în evidență prin acest protest. Ei au cerut aprobare să vorbească cu reprezentanții Guvernului, însă până la acest moment nu ar fi fost primiți la negocieri.
Transportatorii continuă protestele demarate miercuri, iar în acest moment se regrupează la intrarea în Capitală, la Afumaţi, a declarat Alex Perţea, reprezentantul transportatorilor care participă la protest.
Citește și:
Protestul fermierilor și transportatorilor în București a fost aprobat
Ciclonul polar a ajuns în România: drumuri blocate de zăpezi, școli închise și zboruri anulate
„Suntem la intrare în Capitală. Suntem în curs de regrupare pentru a ne continua protestul. Ca şi locaţie nu suntem foarte hotărâţi care este direcţia din acest punct. Momentan suntem în regrupare. Suntem în zona Afumaţi, chiar la intrare, pe centură”, a spus Alex Perţea.
Întrebat dacă protestatarii se îndreaptă spre Guvern, acesta a declarat că transportatorii nu s-au hotărât în această direcție și că „există o posibilitate, nu au nimic organizat în acest sens”. Oficialul a mai transmis că acum la protest participă 70-80 de persoane, 30-40 de tractoare și aproape 50 de camioane.
Transportatorii au declanşat miercuri proteste spontane, fiind nemulţumiţi de evoluţia preţului la RCA. De asemenea, reprezentanţii unor organizaţii agricole reprezentantive au anunţat că nu au nicio o legătură cu protestul spontan anunţat în mediul online de fermieri din mai multe zone ale ţării, însă au confirmat participarea unor fermieri din organizaţiile lor.