Locale

Cel mai mare pelerinaj ortodox din estul Europei, al Sfintei Parascheva, începe mai devreme. Credincioșii se pot închina la moaștele Sfintei începând cu 7 octombrie, la Catedrala Metropolitană

schedule 29 sept. 2023, 08:52

Cel mai mare pelerinaj ortodox din estul Europei, al Sfintei Parascheva, începe mai devreme. Credincioșii se pot închina la moaștele Sfintei începând cu 7 octombrie, la Catedrala Metropolitană
Foto: ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

Cel mai mare pelerinaj ortodox din estul Europei, al Sfintei Parascheva, de la Iași, începe anul acesta mai devreme, adică pe 7 octombrie. În alți ani, preoții pregăteau marele eveniment în jurul datei de 10 octombrie. Acum, pelerinii se vor putea închinaa mai multe zile la racla cu sfintele moaște. 

Pelerinajul de la moaștele Sfintei Parascheva începe pe 7 octombrie

Baldachinul unde racla cu trupul sfânt al Cuvioasei Parascheva a fost ridicat, ca în fiecare an, în curtea catedralei şi urmează să fie împodobit cu flori. Credincioșii care au vrut să se închine în liniște, fără aglomerație, au venit încă de pe acum la biserică. Pelerinajul va începe în premieră anul acesta cu o săptămână înainte de 14 octombrie, ziua prăznuirii. 

„Sâmbătă dimineaţă, pe 7 octombrie, după citirea acatistului, începând cu ora 06:00 în Catedrala Mitropolitană şi după tradiţionala procesiune cu Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva, racla va fi aşezată în baldachinul special amenajat, iar credincioşii se vor putea închina.
Un moment deosebit va fi duminică seara, când de la ora 19:00 va avea loc tradiţionala procesiune Calea Sfinţilor”, a declarat Lucian Apopei, purtător de cuvânt Mitropolia Moldovei și Bucovinei. 

De mai bine de 350 de ani, oamenii din ţară şi de peste hotare vin la Iaşi să îi spună Sfintei necazurile şi să ceară ajutor. Trebuie menționat că slujbele vor putea fi urmărite și de la distanță, căci în mai multe locații din oraș vor fi amplasate ecrane de mari dimensiuni, unde vor rula imagini live de la procesiune. 

Sfânta Parascheva s-a născut aproape de Istanbul, în prima jumătate a secolului al XI-lea. Aceasta a moștenit o avere mare de la părinți, dar a dat totul săracilor și și-a dedicat viața Mântuitorului. Se spune că este izvor de binecuvântare sufletească și trupească pentru cei care o cheamă în rugăciune. 

Sfânta Cuvioasă Parascheva 2023. Programul complet

Sâmbătă, 7 octombrie

  • 6.00: Citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 6.30: Plecarea în procesiune cu cinstitele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Va participa IPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
  • 7.00: Aşezarea sfintelor moaşte, spre închinare, în baldachinul de pe platoul din faţa Căminului preoţesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”
  • 7.00-7.30: Sfinţirea apei (Aghiasma mică) – lângă corpul C1 al Centrului eparhial
  • 7.00-11.30: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie şi Acatistul Sfântului Ierarh Andrei Criteanul (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16.00-18.00: Vecernia, Litia şi Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)

Duminică, 8 octombrie

  • 6.30-12.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16.00-18.00: Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului şi Paraclisul Sfântului Ierarh Andrei Criteanul
  • 19.00-20.30: Pelerinajul ,,Calea Sfinţilor’. Procesiune cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
  • 20.30: Piesa de teatru Iona de Marin Sorescu. Actor: Lari Georgescu (Sala Unirii, fostul Cinema Victoria)

Luni, 9 octombrie

  • 6.45-11.30: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16.00-18.00: Vecernia, Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Marţi, 10 octombrie

  • 6.45-11.30: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 17.00-18.00: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia şi Utrenia Sfântului Ierarh Andrei Criteanul (în Catedrala Mitropolitană)

Miercuri, 11 octombrie

  • 6.45-11.30: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Andrei Criteanul, Sfânta Liturghie şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 17.00-18.00: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia şi Utrenia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (în Catedrala Mitropolitană)
  • 19.00: Întâmpinarea sfintelor moaşte ale Sfântului Ierarh Andrei Criteanul la Catedrala Mitropolitană

Joi, 12 octombrie

  • 6.45-11.30: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Sfânta Liturghie ?i Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 16.30-18.30: Etapa mitropolitană a Concursului naţional „Lăudaţi pe Domnul!” (în Catedrala Mitropolitană)
  • 18.00: Prezentarea lucrărilor din seria Andrei Criteanul (Librăria Doxologia)
  • 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia şi Utrenia Sfântului Apostol Andrei- aducerea sfintelor sale moaşte la Iaşi (în Catedrala Mitropolitană)

Vineri, 13 octombrie

  • 6.45-11.30: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
  • 17.00-18.00: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 19.00-2.00: Slujba de priveghere – Vecernia, Litia, Utrenia şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)

Sâmbătă, 14 octombrie

  • 7.00-9.00: Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile şi Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană)
  • 9.30-12.30: Sfânta Liturghie (pe podiumul de pe Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Răspunsurile vor fi date de corul Filarmonicii Iaşi)
  • 16.00-18.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 19.00-23.00: Ceasul IX, Vecernia, Litia şi Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)

Duminică, 15 octombrie

  • 6.30-9.00: Miezonoptica, Utrenia (în Catedrala Mitropolitană)
  • 9.00-12.00: Sfânta Liturghie (Catedrala Mitropolitană)
  • 8.30-12.00: Resfinţirea bisericii „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din Ţicău (municipiul Iaşi)
  • 16.00-18.00: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva şi Paraclisul Maicii Domnului (în Catedrala Mitropolitană)
  • 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia şi Utrenia (în Catedrala Mitropolitană)

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9764 RON
-0.00050
USD
USD: 4.65 RON
-0.01390
GBP
GBP: 5.818 RON
0.00140
HUF
HUF: 1.2774 RON
-0.00380
BGN
BGN: 2.5444 RON
-0.00030
CHF
CHF: 5.0964 RON
-0.00730
Convertor valutar

Rezultat: ---